Închide meniul

Florin Surugiu şi Andrei Gorin se retrag de la echipa naţională de rugby! Meciul cu Tonga de la CM, ultimul pentru “stejari”

Alex Masgras Publicat: 5 octombrie 2023, 12:42

Florin Surugiu şi Andrei Gorin se retrag de la echipa naţională de rugby! Meciul cu Tonga de la CM, ultimul pentru stejari

Florin Surugiu, în timpul unui meci / Profimedia

Florin Surugiu şi Andrei Gorin se retrag de la echipa naţională de rugby! Veteranii vor disputa ultimul meci pe cea mai importantă scenă din rugby, la Cupa Mondială.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Naţionala de rugby a României va disputa duminică, 8 octombrie, ultimul meci la Cupa Mondială de Rugby din Franţa. Stejarii vor întâlni Tonga, pe Stade Pierre-Mauroy de la Lille, de la ora 18:45.

Florin Surugiu şi Andrei Gorin se retrag de la echipa naţională de rugby

Ultimul meci al României la Cupa Mondială la această ediţie înseamnă şi ultima apariţie în tricoul de Stejar al lui Florin Surugiu şi al lui Andre Gorin, ambii anunţându-şi retragerea de la echipa naţională, potrivit news.ro.

Cu 104 selecţii, participant la trei ediţii ale Cupei Mondiale, Florin Surugiu, vorbeşte cu emoţie despre partida de duminică şi povesteşte despre felul în care rugby-ul i-a schimbat viaţa. De asemenea, are un mesaj special pentru fiul lui Adam, care deja îi calcă pe urme, făcând rugby la Rugby Academy Bucureşti, la grupele de U8.

“O să fie selecţia cu numărul 105, am anunţat în sânul echipei, o să fie ultima mea selecţie ca Stejar, sunt foarte emoţionat, o să fie ultimul meci ca Stejar, se mai scrie o pagină cu numele meu şi apoi voi pune ghetele în cui. Am foarte mari emoţii, va fi foarte greu, este un meci important pentru mine, pentru echipa României, este ultimul meci al nostru la Cupa Mondială, ultimul meci în care toată lumea îşi pune gândul să venim cu o victorie acasă, o să fie un moment foarte greu pentru mine, dar în acelaşi timp cu ambiţie foarte mare.”, a declarat Surugiu.

Reclamă
Reclamă

Acesta a fost titular în meciul câştigat cu Tonga, în noiembrie 2021, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, 32-20.

Andrei Gorin: “A fost un turneu foarte greu, lumea trebuie să conştientizeze”

Un adevărat lider al Stejarilor, Andre Gorin îşi va încheia şi el cariera la echipa naţională, în meciul de duminică. Debutant pentru România într-un meci cu Germania din Cupa Europeană a Naţiunilor, în 2009, acesta a adunat 45 de selecţii pentru România. El vorbeşte despre ce a însemnat echipa naţională şi mândria de a purta pe umeri tricolorul, fiind încrezător în generaţiile viitoare ale rugbyului românesc.

“Este tot timpul un început şi trebuie să fie şi un sfârşit, sunt mândru de tot ce am realizat cu echipa naţională a României pentru că nu am realizat nimic singur, generaţiile cu care am fost şi generaţiile de acum, sunt mândru de ei, pentru că este vorba de echipă. Încă mai am un meci şi îmi doresc ca de fiecare dată, să mor cu ei pe teren, chiar dacă o să ies ciufulit, dar vreau să ies cu capul sus pentru că în rugby cel mai important este să poţi ţine pieptul sus.

Reclamă

A fost un turneu foarte greu, lumea trebuie să conştientizeze că am jucat cu nişte echipe la nivel foarte mare, ştiam ce ne aşteaptă, nu a fost o surpriză, dar sunt unii copii care nu joacă la nivelul unde joacă jucătorii de la celelalte echipe, au văzut ceea ce înseamnă jocul la alt nivel. Eu zic că am învăţat foarte multe lucruri, aceste trei meciuri au dat încredere copiilor care vin din urmă, copiilor care sunt în echipă, nu vreau să critic nimic din ce se întâmplă în România, însă lumea trebuie să înţeleagă că nu e aşa de uşor, trebuie să ajutăm mult mai mult şi să sprijinim înainte să facem afirmaţii jignitoare la adresa echipei naţionale.”, a declarat Andre Gorin.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce pronostic dai pentru Austria - România?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
23:55 5 iun.

Franța a încasat 5 goluri într-un meci oficial după o pauză de 57 de ani! Festival de reușite în Nations League

23:46 5 iun.

Avertisment pentru Cristi Chivu: “Poate pleca până în decembrie” Dezvăluiri dure din vestiarul lui Inter

23:44 5 iun.

Spania – Franța 5-4! Semifinală „nebună” în Nations League. „Furia Roja”, duel cu Portugalia în ultimul act

23:13 5 iun.

Italienii au anunțat prima decizie a lui Cristi Chivu la Inter! Ce se va întâmpla începând cu primul meci

23:13 5 iun.

Cristi Chivu, criticat pentru plecarea la Inter! Presa din Parma a reacţionat dur: “Lasă un gust amar”

22:47 5 iun.

Gigi Becali, lăudat de Mircea Lucescu după ce l-a transferat pe Denis Alibec la FCSB: “Vă divulg ce mi-a spus!”

1 „Am câștigat. Eu sunt Steaua”. Florin Talpan a anunțat victoria „militarilor” în procesul pentru palmares cu FCSB 2 Gigi Becali a anunțat transferul lui Dennis Politic la FCSB: „Azi semnăm”. Suma plătită către Dinamo 3 BREAKING NEWSCristi Chivu semnează cu Inter! Gazzetta dello Sport: “Contract pe 2 ani!” 4 Mihai Stoica a dezvăluit ce jucători vor pleca de la FCSB: “E mai uşor să accepte”. Două reveniri anunţate 5 Novak Djokovic l-a învins pe Zverev şi s-a calificat în semifinale la Roland Garros. Duel de vis cu Jannik Sinner 6 Gigi Becali, reacție fermă după decizia în procesul pentru palmares cu CSA Steaua: „Mi l-au dat moștenire”
Citește și