Franța – Norvegia, finala Campionatului Mondial de handbal feminin. Meciuri spectaculoase în semifinale. Franțuzoaicele, calificare dramatică!

Iulian Focșăneanu Publicat: 17 decembrie 2021, 23:39

Comentarii
Franța – Norvegia, finala Campionatului Mondial de handbal feminin. Meciuri spectaculoase în semifinale. Franțuzoaicele, calificare dramatică!

Profimediaimages

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Franța și Norvegia, finalistele Campionatului Mondial de handbal feminin 2021

În prima semifinală a zilei, Franţa s-a impuns la limită în faţa Danemarcei, scor 23-22. A fost condusă cu 12-10 la pauză, dar a reușit o revenire spectaculoasă. Campioana din 2017 s-a apărat fabulos și a rezistat la ultima fază, când Hansen putea trimite meciul în prelungiri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În schimb, campioana europeană, Norvegia, a eliminat gazda turneului final, Spania. Numai în prima repriză au avut emoții nordicele. A fost 11-11 după primele 30 de minute, dar în cele din urmă norvegiencele au câștigat cu 27-21.

Astfel, în finala pentru medalia de bronz se vor duela, duminică, învinsele Danemarca şi Spania, iar pentru trofeu vor evolua campioana olimpică Franţa şi campioana european Norvegia.

Naționala României, pe locul 13 la Campionatul Mondial

La ediţia CM din Spania, România a încheiat pe locul 13, cu obiectiv oficial de clasare în primele 10 locuri.

Tricolorele au jucat şase partide la CM din Spania, iar rezultatele înregistrate sunt: 39-11 cu Iran, 38-17 cu Kazakhstan şi 22-33 cu Norvegia (grupa preliminară C), 30-31 cu Olanda, 43-20 cu Iran şi 30-34 cu Suedia (grupa principală II). Centrul Cristina Laslo (Minaur Baia Mare) a fost cea mai bună marcatoare tricoloră, cu 34 de goluri în şase partide.

Reclamă
Reclamă

Echipa României a bifat a 25-a participare la Mondiale, fiind în continuare singura reprezentativă care a participat la toate ediţiile.

La ultima ediţie a Campionatului Mondial, România s-a clasat pe locul 12. Podiumul ediţiei din 2019 a fost ocupat, în ordine, de Olanda, Spania şi Rusia, anunță news.ro.

România are în palmaresul CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
19:35

Încă o lovitură pentru Marius Şumudică la CFR Cluj. Jucătorul care a decis să plece din Gruia

19:20

Dragoş Nedelcu a semnat, după despărţirea de Steaua. Unde va juca în noul sezon

18:57

„Marea dilemă” a lui Jose Mourinho la Real Madrid. Cu ce se confruntă antrenorul, înainte de startul sezonului

18:48

Programul complet al Marelui Premiu al Țărilor de Jos. Cursa e duminică (15:45, Antena 1 și AntenaPLAY)

18:37

Singura româncă din Campionatul European de Raliuri, final de drum în acest sezon

18:00

Al 10-lea transfer al verii, oficializat la Rapid. Întăriri de la Genoa pentru Daniel Pancu

1 Imaginea anului: puștiul de 18 ani de la Lens, singur pe tunel în timp ce colegii ridicau trofeul deasupra capului 2 Ce lovitură! Un atacant cu 11 goluri în 10 meciuri vine în Liga 1 3 Singurul jucător criticat de Gigi Becali după victoria dramatică a FCSB-ului: „Vrea să fie şmecher” 4 Gigi Becali a dat verdictul când l-a văzut pe Tavi Popescu plecând nervos de pe teren! Decizia în cazul lui 5 Foto„Am divorțat de cea mai frumoasă femeie de pe planetă!” Adevărul a ieșit la iveală abia acum! 6 E gata! Ioan Varga renunță la CFR Cluj și a anunțat numele noului președinte: „Mi-a ajuns și m-am săturat!”
Citește și