Tricolorele se vor duela, la Campionatul Mondial din acest an, cu reprezentativa Norvegiei şi cele care se vor clasa pe locurile 3 şi 4 în Campionatul Asiei, programat în luna septembrie. Căpitanul naţionalei, Cristina Neagu, nu va lua parte la CM, iar revenirea sa în circuitul reprezentativei va avea loc doar în 2022.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

România şi-a aflat adversarele de la Campionatul Mondial de handbal feminin 2021

România a făcut parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi de joi, de la Castellón, în Spania, ţară care va găzdui turneul final între 2-19 decembrie. Va fi primul Campionat Mondial cu 32 de echipe, anunţă news.ro.

Echipele participante din Asia şi America vor fi stabilite în urma campionatelor continentale, programate între august-octombrie.

Campionatul Asiei va avea loc în Iordania, între 15 şi 25 septembrie, iar România va avea adversare în grupa C echipele de pe locurile 3 şi 4. Campioana mondială en-titre este Olanda.

Reprezentativa România a jucat împotriva Norvegiei atât la Campionatul European de anul trecut, cât şi la turneului preolimpic din luna martie. În ultimul meci al Grupei D de la Europeanu din Danemarca, tricolorele au fost egale cu nordicele la pauză și chiar au condus cu 17-16. Totuşi, cea mai titrată reprezentativă din Europa a fost de neoprit pe final. România a cedat cu 20-28.

Eşecul a fost cu repetiţie. În startul de la turneul preolimpic, România a fost învinsă cu 29-24 de Norvegia. Cristina Neagu a înscris 11 goluri, dar nordicele au obţinut victoria.