Anunţul a fost făcut de promotorul Yvon Michel. “Am aflat cu imensă tristeţe şi tulburare, de la un reprezentant al familiei sale, că Jeanette Zacarias Zapata ne-a părăsit în această după-amiază, la ora 15.45. Sincere condoleanţe familiei sale şi în special partenerului său Jovanii Martinez, care a fost alături de ea până în ultimele momente”, se menţionează într-un comunicat postat joi, potrivit news.ro.
pic.twitter.com/aO36pM6JXW
— Yvon Michel (@yvonmichelGYM) September 3, 2021
Jeanette Zacarias Zapata a murit la 18 ani
Sportiva participase, sâmbătă, la o gală de box organizată de Groupe Yvon Michel la Montreal. Ea a fost făcută KO atunci de Marie-Pier Houle, din Canada. A primit un uppercut şi o lovitură în zona feţei, anunţă cbc.ca.
Zacarias Zapata a intrat în colvulsii, iar medicii s-au grăbit să o ajute. Tânăra a fost scoasă din ring cu targa şi dusă la spital.
Imediat după meci, Marie-Pier a avut o reacţie plină de emoţie. “Niciodată nu am avut intenţia de a-mi lovi grav o adversară. Gândurile mele sincere se îndreaptă către Jeanette Zacarias Zapata şi către familia mea. Îmi doresc din toată inima să îşi revină“, a transmis Houle.
Din păcate, sportiva din Mexic a încetat din viaţă la spital.
- Jeanette Zacarias Zapata a încetat din viaţă
- A fost făcută KO în timpul unui meci de box
- Olanda - Suedia e sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Germania - Coasta de Fildeș e sâmbătă, de la ora 23:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Veste excelentă pentru Dinamo! Echipa va juca în Champions League
- Răsturnare de situație în cazul suspendării Cameliei Voinea: “Justiţia a privit legea şi probele. Şi a decis”
- Donald Trump, fluierat copios în cea mai cunoscută arenă din lume! Surpriză în meciul 3 al finalei NBA
- Semnează cu CSM București, după ce a câștigat Champions League cu Metz: „Abia aștept”
- Surpriză colosală în FINAL FOUR din Liga Campionilor! Metz o învinge pe Gyor după un meci fantastic































