Video

Paul Georgescu, poloistul român care face curse de înot în apa înghețată. Își face loc printre rechini, orci și meduze!

Antena Sport Publicat: 15 aprilie 2020, 17:07

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Georgescu e primul român din istorie care a înotat fără costum de protecţie, în apă îngheţată, pe o distanţă de aproape doi kilometri. Omul de gheață s-a scufundat într-un lac din Rusia și a luat aurul mondial. Ca să nu cedeze în competiții, Georgescu se antrenează la minus 20 de grade.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Paul Georgescu, pregătit să stabilească noi recorduri

"Recuperarea este cea mai importantă, e mult mai importantă decât cursa în sine", a ținut să sublinieze Georgescu.

Pentru fostul poloist nu există bariere de netrecut. În Antarctica, el a trăit cea mai grea experiență.

"În Antarctica mi-a fost puţină teamă, dar eu am mare experienţă şi în apele îngheţate, şi în apele deschise. Chiar înainte să intru în apă, o familie de orci îşi învăţa puii să vâneze în locul unde trebuia să înotăm noi", a dezvăluit fostul poloist pentru AntenaSport.

Bucureșteanul a traversat trei dintre cele mai periculoase canale din lume.

Reclamă
Reclamă
Eu am înotat şi în Hawaii, noaptea, unde sunt tot felul de rechini, plus acele meduze toxice. Sunt ucigaşul numărul unu în oceane!
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:03

Programul Marelui Premiu al Azerbaidjanului! Schimbare importantă pentru cursa de la Baku

9:54

EXCLUSIVLăcrămioara Perijoc e cu gândul la medalie, după prima victorie la Europeanul de box: „Dăm totul pentru România”

9:38

„Arma secretă” a lui Gică Hagi la naţională, pentru meciurile din Liga Naţiunilor: „Îmi dă încredere”

9:27

„Ești un laș!” / „Plângăciosul!” Spaniolii au citit pe buze ce și-au spus Bellingham și Romero! Numele lui Messi, menționat

9:10

Continuă scandalul în Spania! Atletico Madrid îl acuză pe Jose Mourinho că hărţuieşte arbitrii

8:57

Primele bătăi de cap pentru Chivu în acest sezon! Anunțul făcut de Gazzetta dello Sport: „E un mister! 40 de milioane de euro!”

1 Antrenorul din Liga 1 demis înainte de pauza internaţională! I-au găsit înlocuitor, dar el refuză să plece! 2 Nicolae Stanciu revine în Liga 1! Când ar putea debuta! Cum a reacţionat Gigi Becali 3 Nicolae Stanciu a semnat! Echipa din Liga 1 la care va evolua mijlocaşul naţionalei 4 Decizia-şoc luată de Mirel Rădoi după ce nu a vrut să se întoarcă la FCSB 5 Lovitură de teatru: Laurenţiu Reghecampf, blocat din drumul către FCSB! Suma uriaşă care e la mijloc 6 Ce se întâmplă cu Laurenţiu Reghecampf. Vine sau nu la FCSB? Anunţul lui Gigi Becali
Citește și