Stroe a vorbit despre reluarea antrenamentelor pentru echipele de Liga 1, dar unele sporturi nu-și pot relua activitatea din 15 mai, iar printre ele se află și natația.
Potec: ”Nu înțeleg de ce natația nu este între sporturile care-și pot relua activitatea”
Camelia Potec susține că a încercat să vorbească cu Ionuț Stroe și să obțină o lămurire, dar nu a reușit.
”Nu înțeleg însă de ce înotul nu a fost luat în considerare pentru că și noi putem să îndeplinim normele cerute de Ministerul Sănătății și de Minsterul Tineretului și Sportului. Specialiștii au stabilit că virusul nu se transmite prin apă. Înotul în bazin e unul dintre cele mai sigure sporturi. Apa e clorinată, nu de puține ori a fost folosită ca dezinfectant la curățarea străzilor.
Am încercat să iau legătura (n.r cu Stroe) dar nu am reușit până acum. Vreau să-i explic acel plan pentru că, repet, la natație, normele sunt ușor de îndeplinit. Sportivii pot veni la bazin cu autoturismul propriu, nu trebuie să facă duș acolo. Au nevoie decât de o băncuță pe care să-și lase lucrurile. Și de schimbat, ei au experiența și se schimbă doar cu ajutorul unui prosop, afară, în aer liber”, a declarat Potec, pentru Gazeta Sporturilor.
- Un sport a fost ”ignorat” de ministrul Ionuț Stroe
- Mesajul președintelui federației
- Stroe a vorbit despre reluarea antrenamentelor pentru echipele de Liga 1
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Elena Zaharia a pierdut cu Kuai Man la capătul unui meci dramatic. Cele mai importante faze, în AntenaPLAY!
- Samara şi Szocs, în sferturile de dublu la Europe Smash 2026
- „Multă durere în medalie”. Cătălin Preda, copleşit de emoţii după aurul de la Europene. Ce i s-a întâmplat înainte de concurs
- Daria Vrînceanu cucerește argintul la triplusalt! O nouă performanță fantastică pentru România la Mondialul U20 din Oregon
- România U18, medalie de argint la Campionatul European de baschet, Divizia B! Înfrângere în finala de la Tulcea cu Israel

































