Benjamin Proud (cu ochelari), alături de rivalii săi, după ce a stabilit un nou record european / Profimedia Images
Benjamin Proud a stabilit un nou record european în cursa de 50 de metri liber de la Campionatele Europene de înot în bazin scurt. Cursa fantastică a fost LIVE în AntenaPLAY.
Britanicul Benjamin Proud a obţinut medalia de aur la Europenele de la Otopeni. El i-a învins pe legendarul Florent Manaudou şi pe maghiarul Szebasztian Szabo.
Cursa cu care Benjamin Proud a stabilit un nou record european, LIVE în AntenaPLAY
Benjamin Proud a încheiat cursaa cu un timp de 20.18 secunde, bătând precedentul record european care era deţinut de Florent Manaudou.
Interesant este că Florent Manaudou şi maghiarul Szebasztian Szabo au terminat cursa, care a fost LIVE în AntenaPLAY, cu acelaşi timp, 20.74 secunde. Manaudou şi Szabo s-au clasat amândoi pe treapta a doua a podiumului.
Precedentul record european în proba de 50 de metri liber în bazin scurt a fost stabilit de Florent Manaudou în 2014, la Doha.
Astăzi a fost o zi excelentă pentru români la Campionatele Europene de înot în bazin scurt, competiţie transmisă LIVE în AntenaPLAY în fiecare zi până duminică.
Vlad Stancu, locul 6 în finala la 1500 metri liber! Andrei Ungur s-a calificat în finală în proba de 100 metri spate
Astăzi, la Campionatele Europene de Înot în bazin scurt, Andrei Ungur a făcut o cursă foarte bună în proba de 100 de metri spate masculin şi a obţinut calificarea în finală. Tot în sesiunea de seară de joi, Vlad Stancu a încheiat pe locul 6 în finala probei de 1500 de metri liber. Sesiunile de dimineaţă sunt live şi pe as.ro/live.
În sesiunea de seară de joi au mai participat Robert Bradea şi Daniel Nicuşan, în semifinalele probei de 200 de metri mixt masculin. Bradea a încheiat pe locul 11 la general, în timp ce Daniel Nicuşan a încheiat pe locul 14 semifinalele.
