Dinamovist de mic, Ştefan Bănică a fost ultima oară pe stadion acum doi ani, la derby-ul cu FCSB.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Eu ţin cu Dinamo de 47 de ani. La 6 ani m-am mutat în spatele stadionului Dinamo. Dudu Georgescu a fost idolul copilăriei mele. Dinamo e un brand, e un amalgan de emoţie, de forţă pentru mine, de bucurie, de dorinţă de a învinge", a spus Ştefan Bănică. 

O cântăreaţă nevăzătoare l-a făcut pe Bănică să plângă la X Factor. În tinereţe, şi Dinamo îi transmitea emoţii de nestăpânit. 

"Meciul la care am plâns de bucurie a fost Dinamo – Inter, când Dinamo a câştigat cu 3-2. Stadionul ăla nu l-am văzut niciodată arătând aşa", a mai spus Ştefan Bănică.

Juratul X Factor le face dinamoviştilor şi cea mai frumoasă declaraţie de dragoste. Tot prin muzică.

"E un cântec mai vechi, se numeşte 'Eşti tot ce am mai bun!", mai spus juratul X Factor.  

Şi rivalele dinamoviştilor se pot bucura de muzica lui Bănică. "Nu am cântece cu coronavirusul. Pentru FCSB e un cântec…Am s-o astept mereu", mai spune Bănică. 

Ştefan Bănică are şi pentru Rădoi, Puşcaş şi Ianis o melodie care să bubuie în boxe la Euro.

"Există o piesă care se numeşte România, era o piesă cu care voiam să inaugurăm stadionul Naţional. Dacă le place, m-aş bucura", a mai spus Ştefan Bănică. 

Ştefan Bănică nu ar refuza o partidă de tenis cu Simona Halep

Bănică a făcut baschet şi tenis în tinereţe. Vocea numărul 1 din sport este Simona Halep. 

"La ora actuală, dupa părerea mea, clar e Simona Halep. Să joc cu ea? Aş juca cu mare drag! În momentul în care joci cu un profesionist şi mişcările tale sunt mai bune", a mai spus Bănică.