Închide meniul
Video

Paul Georgescu, poloistul român care face curse de înot în apa înghețată. Își face loc printre rechini, orci și meduze!

Antena Sport Publicat: 15 aprilie 2020, 17:07

Comentarii

Georgescu e primul român din istorie care a înotat fără costum de protecţie, în apă îngheţată, pe o distanţă de aproape doi kilometri. Omul de gheață s-a scufundat într-un lac din Rusia și a luat aurul mondial. Ca să nu cedeze în competiții, Georgescu se antrenează la minus 20 de grade.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Paul Georgescu, pregătit să stabilească noi recorduri

"Recuperarea este cea mai importantă, e mult mai importantă decât cursa în sine", a ținut să sublinieze Georgescu.

Pentru fostul poloist nu există bariere de netrecut. În Antarctica, el a trăit cea mai grea experiență.

"În Antarctica mi-a fost puţină teamă, dar eu am mare experienţă şi în apele îngheţate, şi în apele deschise. Chiar înainte să intru în apă, o familie de orci îşi învăţa puii să vâneze în locul unde trebuia să înotăm noi", a dezvăluit fostul poloist pentru AntenaSport.

Bucureșteanul a traversat trei dintre cele mai periculoase canale din lume.

Reclamă
Reclamă
Eu am înotat şi în Hawaii, noaptea, unde sunt tot felul de rechini, plus acele meduze toxice. Sunt ucigaşul numărul unu în oceane!
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cina va câştiga finala masculină de la Australian Open?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:35
Tragedie în familia jucătorului de la Rapid! Va lipsi din lot pentru meciul cu Universitatea Cluj
16:27
Unirea Slobozia – Hermannstadt 2-3. Spectacol total într-un meci fără VAR
16:23
FC Argeş – UTA LIVE SCORE (17:00). Duel tare pentru play-off. Echipele de start
16:20
“Vă rupem picioarele!”. Scandări inimaginabile în Liga 1 după 3 goluri date în 7 minute
15:19
Trei transferuri la FCSB. Anunţul lui Elias Charalambous: “Unul e aproape să semneze”
14:49
Investiţia de 2.3 miliarde de dolari din spatele performanţei Elenei Rybakina
1 Transferul se face astăzi! Mutarea a fost anunţată de Gigi Becali: “Ne-am înțeles” 2 Charalambous a aflat după FCSB – Fenerbahce decizia luată de Gigi Becali. A fost luat prin surprindere: “Nu am fost informat” 3 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Timo Werner va fi adversarul lui Louis Munteanu 4 Gică Hagi l-a pus pe liber. I-a reziliat contractul 5 Inter şi Cristi Chivu şi-au aflat adversara din play-off-ul pentru optimile Champions League. Meci tare pentru Real Madrid 6 Ce lovitură dă Gigi Becali pe piaţa transferurilor! Jucătorul calificat la World Cup 2026 vine la FCSB
Citește și