A fost acuzată de dopaj din cauza unor relaţii intime. Explicaţia halucinantă a femeii

Antena Sport Publicat: 12 iunie 2020, 10:37

Comentarii
A fost acuzată de dopaj din cauza unor relaţii intime. Explicaţia halucinantă a femeii

Virginia Fuchs şi-a dovedit nevinovăţia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

În organismul sportivei care face parte din echipa olimpică a Statelor Unite s-au descoperit două substanţe interzise. "Erau cantităţi mici de metabolit de letrozol şi metabolit de GW1516, care se explică prin expunerea la aceste substanţe prin transmitere sexuală", se anunţă într-un comunicat al Agenţiei Anti-Doping (USADA).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Virginia Fuchs a fost declarată nevinovată

În urma cercetărilor, s-a dovedit că substanţele au ajuns în organismul pugilistei de 32 de ani în urma unui contact sexual cu iubitul acesteia. Partenerul Virginiei le folosea în scop terapeutic. Pentru că nu a încercat să trişeze, Fuchs a scăpat de acuzaţii. Risca o suspendare de până la patru ani.

"Credem cu tărie că astfel de cazuri, inclusiv cele de contaminare prin consum de carne şi prin prescripţie medicală, nu trebuie să fie considerate încălcări ale regulamentelor", a spus preşedintele USADA, Travis Tygart.

Google News As.roPuteți urmări știrile AS.ro și pe Google News
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:05

Marius Şumudică: „Îmi asum, ştiu unde am venit!” Spune că va răspunde din octombrie de rezultate

23:58 16 aug.

Uluitor! Lens a învins-o în 10 oameni pe PSG şi a câştigat în premieră Supercupa Franţei!

23:53 16 aug.

Neaşteptat! Maxim i-a felicitat pe cei de la CFR după ce i-a umilit pe teren! Ce a spus de Marius Şumudică

23:38 16 aug.

FotoGestul făcut de Marius Şumudică după ce Corvinul a marcat al treilea gol şi umilinţa CFR-ului a fost completă!

23:15 16 aug.

Corvinul – CFR Cluj 3-0. Marius Şumudică, umilit la debut!

23:08 16 aug.

Doi jucători importanţi revin la FCSB! Anunţul făcut de Mihai Stoica

1 A murit Mircea Marius, nepotul lui Mircea Rednic. A fost găsit mort în dimineaţa nunţii 2 A greșit la gol și i s-a reziliat contractul! Fostul jucător de la FCSB a rămas liber de contract după 3 meciuri 3 BREAKING NEWSCristiano Ronaldo şi-a anunţat retragerea! Când îşi încheie activitatea superstarul portughez 4 Cine este și cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detaliul mai puţin ştiut din viaţa sportivului 5 Oraşul din România care rămâne fără fotbal. Echipa intră în faliment, datorii uriaşe! 6 UEFA a luat decizia în cazul lui Florin Prunea, după filmarea controversată din preliminariile Conference League
Citește și