Johanna Quaas a participat la o mulțime de competiții, iar prima dată când a participat la un concurs a fost în 1934. Toată viața a făcut sport, iar acest lucru nu doar că a ajutat-o să se mențină în formă și să fie sănătoasă, dar a făcut-o să fie atât de energică chiar și la vârsta de 95 de ani.
Johanna Quaas, la un moment dat, a renunțat la gimnastică și s-a apucat de handbal. Una dintre cele mai mari performanțe ale carierei a fost câştigarea campionatului Germaniei de Est la handbal, în 1954.
Johanna Quaas a făcut senzație pe rețelele de socializare
În aprilie 2020, Johanna Quaas a făcut senzație pe rețelele de socializare cu un film în care efectua mai multe exerciții.
Sportiva este căsătorită încă din anul 1963 cu gimnastul Gerhard Quaas, căruia i-a dăruit trei fete.
Sportiva, în vârstă de 94 de ani, execută perfect o mulțime de mișcări cât se poate de dificile, cu o ușurință extraordinară.
- Johanna Quaas are 95 de ani
- Aceasta a fost declarată cea mai bătrână gimnastă din lume
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- (P) Creierul și auzul: conexiunea despre care se vorbește prea puțin
- (P) Huawei Watch GT sau Watch Fit: diferențele care contează cu adevărat
- Cum a ajuns să arate românul cu salariu lunar de 33.000 de euro. „Sunt şi eu strâns cu uşa”
- Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
- (P) Cum să-ți amenajezi o sală de fitness acasă și cât te costă

































