Totuşi, se pare că Piţurcă nu este singurul proprietar al terenului respectiv. El a intrat acum într-un proces complicat, parcela făcând parte din patrimoniul stațiunii de cercetare didactică Banu Mărăcine.
Bucata de teren le-a fost restituită moştenitorilor boierului Mihai Negoescu, iar unul dintre ei a vândut respectiva parcelă mai multor oameni, printre care se află şi Piţurcă, nu pot folosi astfel terenul.
Victor Piţurcă poate pierde 15 milioane de euro
”Unul dintre aceștia este Victor Pițurcă, care a investit în zonă, crezând că va da lovitura. Fostul selecționer a achiziționat terenul cu pricina de la un alt om de afaceri, care la rându-i îl cumpărase de la moștenitorul boierului Negoescu.
Surpriză, însă. Victor Pițurcă s-a trezit în mijlocul unui scandal de proporții, încolțit în justiție de alte entități juridice care au achiziționat aceeași parcelă de teren și de către Direcția Finanțelor Publice Dolj”, susține playsport.ro.
O altă problemă pentru Piţurcă este reprezentată de cei de la Fisc. Asta pentru că legile fondului funciar nu permit înstrăinarea terenurilor ce ţin de staţiuni de cercetare.
- Victor Piţurcă poate pierde 15 milioane de euro
- Antrenorul a fost păcălit
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Cât a durat, de fapt, aventura milionarului celebru cu cea mai bună prietenă a soţiei sale! Femeia trădată a făcut dezvăluirea
- (P) O singură regulă poate schimba matematica unei mese de ruletă
- Sorana Cîrstea, dezvăluire incendiară despre viața amoroasă: „Voiam o familie!”
- Dieta „minune” prin care Gică Popescu se menține într-o formă fizică de invidiat, la 58 de ani. Ritualul de la care nu se abate
- (P) Murali Store – Vara pare momentul perfect pentru zugrăvit, dar căldura îți poate strica finisajul































