Jucătorul lui Cristi Chivu la Inter, Alessandro Bastoni, a fost eliminat la 1-0 pentru Italia în fața Bosniei în finala barajului pentru Mondial. Bosnia a egalat ulterior și a câștigat la penalty-uri. Bastoni a fost ținta atacurilor online după meci și atât el, cât și soția sa, Camilla, și-au închis comentariile la conturile de pe rețelele de socializare.
World Cup 2026, prima ediţie de Cupă Mondială care va avea la start 48 de echipe, va începe pe 11 iunie, urmând ca finala să se dispute pe 19 iulie. Toate meciurile de la turneul final găzduit de Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic vor fi transmise în Universul Antena.
Bastoni, ținta furiei italiene
Italia a ratat pentru a treia oară consecutiv calificarea la Campionatul Mondial. Principalul vinovat, în ochii fanilor: Alessandro Bastoni, fundașul celor de la Inter. El a primit direct cartonaș roșu în minutul 42 pentru fault ca ultim apărător, iar Italia nu a reușit să reziste în fața Bosniei.
Fanii s-au revoltat în spațiul online. Ultima postare a lui Bastoni a fost de dinaintea partidei cu Irlanda de Nord și a strâns peste 13.000 de comentarii. Majoritatea, după partida din Bosnia. Astfel că jucătorul a decis să limiteze cine poate comenta la postări. La fel a făcut și soția lui Bastoni, Camilla, următoarea țintă a fanilor furioși.
Bastoni era încă dinaintea meciurilor naționalei o țintă a fanilor italieni după un moment de la partida dintre Inter și Juventus când a simulat iar Kalulu a fost eliminat pentru acel moment. Bastoni a fost ulterior huiduit pe majoritatea arenelor din Italia unde a jucat Inter.
- (P) Huawei Watch GT sau Watch Fit: diferențele care contează cu adevărat
- Cum a ajuns să arate românul cu salariu lunar de 33.000 de euro. „Sunt şi eu strâns cu uşa”
- Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
- (P) Cum să-ți amenajezi o sală de fitness acasă și cât te costă
- (P) Te antrenezi zilnic? Greșelile de la duș care îți pot afecta părul mai mult decât crezi
































