Închide meniul
Foto

Diana Bulimar nu mai scapă de probleme: “Ar trebui să mai am o operație!”. Dezvăluirile făcute după eliminarea de la America Express

Antena Sport Publicat: 28 ianuarie 2023, 19:15

Comentarii
Diana Bulimar nu mai scapă de probleme: “Ar trebui să mai am o operație!”. Dezvăluirile făcute după eliminarea de la America Express

Diana Bulimar şi Larisa Iordache, la America Express / Antena 1

Diana Bulimar (27 de ani) nu mai scapă de probleme. Medaliata cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, a fost nevoită să se retragă din gimnastică din cauza gravelor accidentări. A fost operată de șase ori, dar coșmarul nu s-a încheiat pentru ea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Didi” a participat la America Express alături de Larisa Iordache. După eliminarea din show-ul de pe Antena 1, Bulimar le-a oferit fanilor mai multe detalii despre viața ei.

Diana Bulimar nu mai scapă de probleme

De ce te-ai lăsat de gimnastică?“, a fost întrebarea pe care a primit-o Diana Bulimar pe contul ei oficial de Instagram. Răspunsul ei a venit imediat.

Clar cele 6 operații m-au încurcat. Dar, vorbind serios acum, este un mediu în care tut te schimbi, dar sistemul nu. Încerci să le explici oamenilor de lângă tine că îți dorești să ai o viață și în afara sportului, nu să stai cantonat 24/7 la vârsta de 23 de ani și că le poți îmbina, la fel cum jumătate de glob o face.

Am ajuns într-un punct în care, după 18 ani de gimnastică, trebuia să mă cert zilnic pentru a-mi putea exprima părerea care nu era acceptată. Deci un cumul de toate”, a reacționat Bulimar.

Reclamă
Reclamă

Fosta medaliată olimpică încă nu a scăpat de problemele medicale. A dezvăluit că mai are nevoie de o intervenție chirurgicală.

“Da (n.r. dacă mai are probleme cu piciorul). Ar trebui să mai am o operație la genunchiul stâng, pe care o tot amân pentru că sunt o fricoasă“, a precizat fosta gimnastă.

Larisa Iordache și Diana Bulimar, eliminate de la America Express

Cursa pentru ultima șansă din etapa a doua a competiției s-a încheiat cu prima eliminare din acest sezon. La startul cursei desfășurate în Mexico City s-au aliniat frații Gavril, Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla, dar și gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, ele fiind echipa votată de ceilalți concurenți să participe la această întrecere. După o zi în care au trecut de la ringul de lucha libre la spectacolul alături de o trupă de mariachi, prima echipă care a ajuns la Irina Fodor a fost cea alcătuită din Jean și Dinu Gavril.

Reclamă

Ne sperie faptul că ne place să mergem la cursa pentru ultima șansă și ne place s-o câștigăm”, a declarat Jean cu umor. Pe locul doi s-au situat Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla. ”A fost un mic miracol mexican. Pentru noi e un motiv de mândrie faptul că am trecut cu bine prin această experiență de care ne-a fost frică”, a spus Ovidiu Buta.

Rezultatul i-a surprins pe ceilalți concurenți: Larisa Iordache și Diana Bulimar au încheiat întrecerea pe ultimul loc, părăsind astfel competiția după ce Irina Fodor a deschis cutia în care se afla un vultur roșu – culoarea eliminării. ”Categoric puteam avea un rezultat mai bun, pentru că la noi tot timpul e loc de mai bine. N-am putut să vărs, însă, nicio lacrimă, pentru că eram prea obosită ca să fac asta… Am făcut în această aventură lucruri pe care nu credeam că o să le fac vreodată. Noi plecăm de-aici cu capul sus!”, a spus Larisa. ”Am făcut în timpul petrecut în America Express cât n-am făcut, cred, în jumătate de viață!”, a adăugat Diana, pentru a1.ro.

Câţi bani primesc Larisa Iordache şi Diana Bulimar de la statul român

Se ştie câţi bani primesc Larisa Iordache şi Diana Bulimar de la statul român. Fostele gimnaste, care fac echipă la „America Express”, pe Antena 1, sunt recompensate cu rentă viageră pentru performanţele obţinute de-a lungul carierei.

Larisa Iordache şi Diana Bulimar au rente viagere diferite. Ambele au câştigat medalia de bronz în proba pe echipe de la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012.

În vârstă de 26 de ani, Iordache are un palmares uluitor. A câştigat nu mai puţin de 12 medalii de aur la Campionatele Mondiale şi de 7 ori s-a clasat pe prima treaptă a podiumului la Campionatele Europene.

Pe lângă medalia olimpică câştigată în urmă cu 11 ani, Diana Bulimar a cucerit două medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Campionatele Europene.

Rentele viagere pe care le primesc Larisa Iordache şi Diana Bulimar sunt publicate pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului. Anul trecut, Larisa a primit de la statul român, într-o singură lună, 13.973 de lei. În schimb, Bulimar a încasat 6.987 de lei, suma fiind repartizată în funcţie de performanţele obţinute în cariera sa de gimnastă.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va reuşi Universitatea Craiova să ia titlul în acest sezon fără Mirel Rădoi?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:42 14 nov.
Croația s-a calificat la Cupa Mondială! Toate rezultatele serii din preliminariile World Cup 2026
23:40 14 nov.
Pittsburgh Penguins – Nashville Predators 1-2. Primul meci din NHL Global Series 2025, în Suedia
23:10 14 nov.
Dinamovistul Musi nu a jucat cu Finlanda. S-a aflat cât de gravă este accidentarea
23:01 14 nov.
Gabriel Tamaș avertizează înaintea meciului cu Bosnia: „Fotbalul trebuie să îl iei în serios”
22:36 14 nov.
Gigantul care vrea să cumpere Farul Constanţa. Giovanni Becali a dezvăluit: Gică Hagi vinde echipa!
22:00 14 nov.
Mihai Stoica știe unde este România vulnerabilă la meciul cu Bosnia: „Avem probleme”
1 Franța lui Kylian Mbappe a ajutat România. De ce sunt siguri 100% “tricolorii” lui Mircea Lucescu 2 Posibilele adversare ale României de la barajul pentru World Cup 2026, după ultimele rezultate din preliminarii 3 România U20 – spulberată de Germania, scor 6-0 4 Reacţia italienilor după ce Adi Mutu l-a făcut praf pe Walter Zenga, care l-a criticat pe Chivu 5 Ce i-a spus Cristiano Ronaldo selecţionerului Irlandei după ce a văzut direct cartonaşul roşu pentru un gest golănesc 6 Gigi Becali i-a decis viitorul lui Denis Alibec. Anunţ categoric făcut de patron
Citește și