Dramele prin care a trecut Mihaela Borcea. Mihaela Borcea a vorbit despre dramele prin care a trecut. Divorţul de Cristi Borcea a fost unul dureros pentru Mihaela, care a dezvăluit două momente grele pe care le-a depăşit.
Mihaela Borcea a dezvăluit că a fost aproape şi de a-şi pierde viaţa. Ultima mare încercare din viaţă a fost de curând, în momentul în care s-a infectat cu Covid şi şi-a rupt glezna.
Dramele prin care a trecut Mihaela Borcea
„Este foarte greu, tot timpul apar chestii la care nu te aștepți, pe care trebuie să le rezolvi imediat și poate știi, poate nu știi. Te confrunți cu foarte multe lucruri grele, dar eu sunt obișnuită, toată viața m-am confruntat cu lovituri și cu foarte multe încercări și pot să spun că și ca antreprenor am deja foarte multă experiență în spate, conduc hotelul de peste 10 ani. Am primit foarte multe lovituri de-a lungul vieții și am avut foarte multe încercări, aproape de a-mi pierde viața.
Mai mult de atât nu cred că există. Am trecut peste, iar acum, ultima, e recentă. După un proiect foarte greu, mi-am neglijat puțin sănătatea, imunitatea am avut-o la pământ, m-a lovit un Covid, nu am știut, nu l-am tratat, odată cu asta mi-am rupt și glezna, chiar înainte de a pleca în vacanță”, a spus Mihaela Borcea la Antena Stars.
Lovitură uriașă pe care a dat-o Mihaela Borcea
Lovitură uriașă pe care a dat-o Mihaela Borcea, prima soţie a lui Cristi Borcea. Femeia în vârstă de 52 de ani are mare succes în afaceri şi tocmai a fost premiată pentru proiectul ei „de suflet”.
Mihaela Borcea se ocupă de hotelul din Olimp al fostului patron de la Dinamo. Este administrator unic şi continuă să fie într-o relaţie excelentă cu milionarul care i-a fost soţ între 1988 şi 2011.
Hotelul luxos al lui Borcea beneficiază, din acest an, de o piscină unică în România. „Infinity Pool este singura piscină de pe litoralul românesc care are apă sărată terapeutică, plajă inundată și jeturi de masaj”, se lăuda Mihaela Borcea.
Aceasta tocmai a fost premiată pentru proiectul de care s-a ocupat exclusiv şi care a fost pe placul turiştilor veniţi pe litoralul românesc. Este o lovitură uriaşă dată de Mihaela, în condiţiile în care au apărut zvonuri în acest an că Valentina Pelinel a încercat să o scoată din afacere.
„Am început călătoria în domeniul hotelier doar cu o idee în minte, cu mult entuziasm și m-am folosit de tot ce aveam în jur și tot ce știam să fac!
Totuși, să dezvolți aceasta afacere nu este tocmai ușor, deoarece implică multă muncă, stres și asumare de riscuri!! Întotdeauna mi-a plăcut să mă gândesc cum va arăta viitorul și cum vor evolua lucrurile peste 5-10 ani în domeniul nostru!
Să fii implicat trup și suflet în proiectele pe care le faci este una dintre cele mai importante caracteristici ale unui antreprenor de succes! Este nevoie de muncă grea și multe ore suplimentare pentru a dezvolta o afacere profitabilă!! De aceea, este foarte important să fii pasionat și să îți placă ceea ce faci, dacă vrei să reușești. Este o plăcere pentru mine să văd că un desen, o schita de acum 3 ani a devenit realitate,și azi pot spune că avem cea mai frumoasă piscină Infinity pool de pe litoralul românesc!!
Este important să ai o mare putere de muncă și să nu dai înapoi la greu. Mă entuziasmez repede când îmi vine o idee și o duc direct la implementare. Sunt recunoscătoare că am o intuiție foarte bună, care m-a ajutat mult!
Îmi plac schimbările și sunt confortabil să fac multe schimbări pentru a atinge rezultatele dorite. Am învățat că este important ca sprijinul echipei cu care lucrezi să fie pe măsura provocării, altfel oamenii nu vor face față, vor fi frustrați și vor renunța!!
Un antreprenor este un lider care are o viziune măreață și știe să atragă oameni în jurul său. Nu poți să dezvolți afaceri de unul singur, așadar premiul primit se datorează și acelora cu care am lucrat în acest proiect! Mulțumesc Adela Diaconu pentru premiul oferit si anul acesta, pentru această minunată gala, mulțumesc familiei mele pentru sprijinul neconditionat si prietenilor mei pentru susținere!”, a fost mesajul postat de Mihaela Borcea pe contul de Facebook.
Borcea are 9 copii cu 4 femei diferite
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreuna 3 copii: Milan și gemenele Indira și Rania. Cu prima sa soție, Mihaela, fostul patron al lui Dinamo are un băiat, Patrick, şi gemenii Antonia şi Angelo.
Cu a doua soţie, Alina Vidican, are alți doi copii: George Alexandru şi Gloria . Borcea mai are o fetiță, Carolyn , din relația cu Simona Voiculescu.
În total, Cristi Borcea are nouă copii cu patru femei diferite. Valentina Pelinel și Cristi Borcea formează un cuplu de 8 ani.
- Dramele prin care a trecut Mihaela Borcea
- Mihaela Borcea a vorbit despre dramele prin care a trecut
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY