Conform prosport.ro, Becali şi-a anunţat deja familia că va fi la biserică în momentul Revelionului. Astfel, patronul celor de la FCSB va continua tradiţia din ultimii ani, când a ales să fie mai "aproape" de Dumnezeu.
Gigi Becali, la biserică de Revelion
Acest lucru s-a întâmplat şi în 2019, atunci când a stat la biserică între orele 11 şi 4 dimineaţa. "Și dacă am temperatură 40 de grade, tot mă duc în patru labe la Sfânta Liturghie duminica. Vine Revelionul, Anul Nou. Noi nu îi dăm Revelionul lui Hristos. Și eu îi dădeam Revelionul lui Satana. Umblam, eram distras de mizerii, vai de capul meu, săracul de mine!
Acum e altfel. La ora 11 noaptea sunt în biserică până la 4 dimineața. Ăsta e Revelionul meu. Acolo e muzica îngerilor. Cine vrea poate să asculte muzica dracilor la cluburi.
La cluburile unde mergeți voi, țanca-țanca, săriți în sus. Păi, stai să vezi muzica de la biserică. Inima voastră nu se bucură. La mine dansează inima, la voi dansează picioarele", spunea Becali, cu un an în urmă.
- Gigi Becali nu mai merge la munte, ca în alţi ani
- Pandemia impune restricţii de Revelion
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
- (P) Cum să-ți amenajezi o sală de fitness acasă și cât te costă
- (P) Te antrenezi zilnic? Greșelile de la duș care îți pot afecta părul mai mult decât crezi
- (P) Free DOS pe laptop gaming: Ce sistem de operare instalezi și cât costă? + 3 laptopuri de TOP în 2026
- Ce lovitură! După Salah, turcii îl transferă și pe fostul jucător de la Real Madrid
































