Foto

La ce intervenţii chirugicale a apelat Mihai Trăistariu, înainte să îşi dorească transplant de corp. A stat şi 7 ore pe masa de operaţie

Antena Sport Publicat: 27 iunie 2022, 17:14

Comentarii
La ce intervenţii chirugicale a apelat Mihai Trăistariu, înainte să îşi dorească transplant de corp. A stat şi 7 ore pe masa de operaţie

Mihai Trăistariu, în sala de sport / Instagram

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Mihai Trăistariu nu se teme să îşi facă operaţii estetice şi chiar ar fi tentat să ia o decizie radicală. Artistul în vârstă de 42 de ani a şocat şi a anunţat că îşi doreşte trupul unui atlet de performanţă. Consideră că intervenţiile chirurgicale îl pot ajuta să scape de inhibiţii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Celebrul cântăreţ din România şi-ar dori corpul unui sportiv de 20 de ani. Îşi doreşte ca această intervenţie să devină posibilă şi visează cu ochii deschişi la momentul în care ar putae suferi o astfel de operaţie.

La ce intervenţii chirugicale a apelat Mihai Trăistariu

Mi-aș schimba corpul să am 1,85, să fiu atlet de performanță sau ceva, musculos și frumos“, a spus Trăistariu, care a ajuns în trecut pe masa de operaţie. A suferit patru implanturi de păr pentru a scăpa de ceea ce el a considerat a fi o “povară”.

Mihai Trăistariu a suferit o intervenţie chiar şi de 7 ore şi a recunoscut. “Am cam exagertat un pic cu operațiile“, spunea acesta în 2018.

După cel de-al patrulea implant de păr, Trăistariu nu a mai avut să facă sport o anumită perioadă de timp şi a luat în greutate.

Reclamă
Reclamă

Pfff…M-am îngrăşat cu două kilograme… A trebuit să întrerup un pic sportul din cauza celui de-al patrulea implant de păr pe carel l-am făcut pe 15 septembrie…

Mă simt din nou în formă şi abia aştept să intru în… acţiune! Am să combin sala de forţă cu tot ceea ce îmi recomandă antrenorii“, a scris Mihai Traistariu pe pagina sa de Facebook, potrivit wowbiz.ro.

În urmă cu mai mulţi ani, el a decis să se apuce serios de fitness. Vizitele la sală au dat roade, iar transformara a fost uimitoare. „Vreau să arăt bine şi atât”, spunea atunci artistul.

Reclamă

Trăistariu a ajuns să îşi dorească transplant de corp

Mihai Trăistariu a făcut de această dată declaraţii controversate şi şi-a surprins fanii când a anunţat că nu s-ar teme să facă un trasplant de corp.

Și cu creierul, același, ca să am aceeași minte și aceeași voce, și… Doamne ajută, să se poată. Eu nu sunt împotriva tehnologiei și a schimbărilor viitorului. Ţin cu viitorul și abia aștept să îl trăiesc.

Eu urmăresc această știre de vreo trei sau patru ani, de când a apărut, cu transplantul de cap. (…) Este dubios, zici că e un film de groază, dar uite că, cine știe, viitorul sună ciudat.

E foarte controversată metoda, e deja scandal internațional pe această tema, în sensul că, na, e o situație în care să știi capul tău stă pe corpul altuia… Nu e grozav, dar pe undeva este și interesant, pentru că, poate, unii nu sunt mulțumiți de corpul lor sau vor să schimbe ceva și s-ar putea în viitor, dacă va fi posibil și omului îi reușește… O să dea lovitura o dată și atunci vor fi și pe partea estetică astfel de operații

Am avut un complex de înălțime toată viața. La 1,72, mereu am zis că sunt prea mic și că mi-e ciudă că nu am 1,85. Dacă s-ar putea în viitor să îmi fac o astfel de operație, aș da fericit banii și mi-aș schimba corpul să am 1,85, să fiu atlet de performanță sau ceva, musculos și frumos. Ca să iei un corp așa, trebuie să găsești un tânăr la 20 de ani. Toți vrem să avem 20 de ani și să fim înalți. Cine știe cum va fi“, a declarat Mihai Trăistariu la Antena Stars.

Înapoi la Homepage
Reclamă

A jucat Cristiano Ronaldo ultimul meci la naţională, în Portugalia - Spania 0-1?
Loading ... Loading ...
Citește și:
2:22

Așa arată tabloul complet al sferturilor Campionatului Mondial. Când se dispută meciurile

1:50

VIDEOElveția 0-0 Columbia, 4-3 după loviturile de departajare! Vargas înscrie golul decisiv, iar Elveția dă de Argentina în sferturi

1:07

Novak Djokovic, nemuritor la Wimbledon! Sârbul a câștigat un meci maraton de peste 5 ore

0:06

Lionel Messi, dat de gol de un coechipier, după remontada Argentinei: “E ultima sa Cupă Mondială”

23:36 7 iul.

„Au vrut ca Messi să rămână în cursă?!” Hossam Hassan pune turnurile pe arbitraj după înfrângerea cu Argentina

23:34 7 iul.

Zlatan Ibrahimovic, discurs la superlativ despre Messi, după Argentina – Egipt 3-2: „O fiară! Încă își dorește succesul”

1 Lovitura verii în Liga 1: Benfica a pus banii pe masă și e aproape de transfer! 2 “Ronaldo, nu vrem să te «omorâm», dar…”. Presa din Portugalia, reacție virulentă după eliminarea de la World Cup 3 Cutremur în Liga 1! Damjan Djokovic, anchetat pentru blaturi la pariuri. Alte două nume mari sunt pe listă 4 Yamal și Ronaldo, față în față după fluierul final din Portugalia – Spania. Ce a făcut jucătorul Barcelonei 5 Mirel Rădoi îl transferă la Gaziantep pe jucătorul dorit de Gigi Becali la FCSB 6 Fotbalistul transferat recent de Dinamo, gata de plecare la o mare rivală
Citește și