Laurenţiu Reghecampf a venit cu o lovitură totală şi a încheiat definitiv conturile cu Anamaria Prodan, cea cu care este în scandal de divorţ. Anchetatorii au luat decizia finală după ce agentul de jucători i-a făcut soţului său plângere penală şi l-a acuzat de furt. „Reghe” a scăpat de griji şi a fost găsit nevinovat!
În urmă cu aproape un an, Anamaria Prodan a făcut plângere penală la IPJ Ilfov şi i-a adus acuzaţii teribile soţului ei. I-a anunţat pe poliţişti că „Reghe” ar fi scos 1 milione de euro din conturile ei şi că şi-ar fi însuşit două ceasuri de lux şi alte bijuterii care valorează peste 400.000 de euro. Mai mult, l-a acuzat pe Reghecampf că ar fi golit două containere din Dubai, în care erau mai multe bunuri.
Laurenţiu Reghecampf a reuşit o lovitura totală, prin care a încheiat conturile cu Anamaria Prodan
Reghecampf şi Anamaria Prodan au fost audiaţi în încercarea de a se face lumină în scandalul uriaş. Poliţiştii au considerat că acuzaţiile sunt nefondate.
„Cu privire la bunurile menționate în plângere, arată faptul că acestea sunt bunuri comune ale familiei, nu le-a sustras, întrucât sunt căsătoriți legal. Cu referire la ceasurile menționate în plângere, arată faptul că nu le mai are în posesie, acestea fiind ceasuri bărbătești, cumpărate de el și a dispus de ele așa cum a dorit, deține documente de proveniență pentru acestea, respectiv extrasele bancare de cont de unde s-a făcut plata pentru ele.
În referire la bijuterii, acestea nu sunt individualizate în plângere decât generic, acestea nu au ajuns niciodată în posesia sa„, au transmis poliţiştii după ce l-au audiat pe antrenorul lui Neftchi Baku.
În cele din urmă, s-a decis ca dosarul să fie clasat, anunţă cancan.ro. Fostul antrenor al Stelei a obţinut astfel o nouă victorie în faţa vedetei.
“În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că bunurile despre care se face referire în plângerea penală formulată sunt bunuri comune ale ambilor soți, care sunt căsătoriți sub regimul comunității legale de bunuri, situația în care ambii soți dețin deopotrivă atât posesia, cât și detenția liberă a bunurilor comune. (…) Ambii soți au drept de administrare și de posesie asupra acestora.
„Nu sunt întrunite elementele constituitive ale infracțiunii de furt”
În referire la bunurile din cele două containere despre care persoana vătămată a precizat că sunt furate de soțul său, acestea sunt comune și sunt depozititate în containerele ce fac obiectul cauzei, iar ambele părți au acces, dar și drept de aministrare și de dispoziție asupra acestora, bunurile nefiind însușite exclusiv de numitul Reghecampf Laurențiu, fiind atașate la dosarul cauzei prin care s-a constatat faptul că persoana vătămată a primit diferite bunuri din cele două containere în momenul în când le-a solicitat.
În referire la bijuteriile cu o valoare estimată de persoana vătămată la peste 400.000 de euro, acestea nu au fost individualizate în niciun fel pe parcursul efectuării cercetărilor în cauză și nici nu au fost depuse la dosarul cauzei documente de proveniență pentru acestea.
Pe cale de consecință, opinăm că nu sunt întrunite elementele constituitive ale infracțiunii de furt, întrucât sub aspectul laturii obiective nu a existat vreo acțiune de luare a vreunui bun mobil din posesia sau detenția persoanei vătămate, având în vedere că regimul comuniunii de bunuri presupune că posesia și detennția aparține în comun ambilor soți, iar sub aspectul laturii obiective nu a existat niciodată intenția însușirii pe nedrept a bunurilor menționate în plângere”, a precizat şi anchetatorii.
Ce a declarat avocatul lui Laurenţiu Reghecampf
Avocatul lui „Reghe” a confirmat că clientul său a scăpat de toate acuzaţiile. Adrian Căvescu a venit cu lămuriri.
“Considerăm hotărârea instanței de fond, ca fiind una echilibrată, deoarece încă de la început prioritatea domnului Reghecampf a fost respectarea drepturilor şi a intereselor fiului său. Data de 18 Noiembrie 2022 a fost una benefică domnului Reghecampf, având în vedere această sentință favorabilă din procesul de divorț cât și faptul că, în aceeași zi am primit și decizia procurorilor de clasare a plângerii penale formulată împotriva sa, ce avea ca obiect un pretins furt al bunurilor comune (bijuterii, bunuri și bani).
În urma analizei probelor administrate, organele de urmărire penală au constatat netemeinicia plângerii și au dispus clasare cauzei”, a spus Adrian Căvescu, avocatul lui Laurențiu Reghecampf.
Judecătoria Buftea a admis cererea de divorț între Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan
Antrenorul a mai dat o lovitură în această lună. Judecătoria Buftea a admis cererea de divorț înaintată de Laurențiu Reghecampf și a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună. Anamaria Prodan a primit o lovitură de proporţii, în condiţiile în care pensia alimentară pe care o va primi Bebeto este mult mai mică decât a cerut. Mai mult, e nevoită să plătească şi cheltuielile de judecată.
Deciziile luate odată cu hotărârea instanței sunt următoarele:
- Reghecampf va achita pentru fiul său, Laurențiu Reghecampf jr, o pensie în valoare de 1/6 din veniturile nete ale acestuia;
- Magistrații au admis în întregime programul de vizită solicitat de Laurențiu Reghecampf, iar custodia pentru copil va fi comună;
- Anamaria Prodan e obligată la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 6000 lei, pentru că ceruse culpă exclusivă a antrenorului.
Conform digisport.ro, suma lunară pe care Laurențiu Reghecampf va trebui să o plătească pentru fiul său este de 1.600 de euro, mult mai mică față de cât cerea Anamaria Prodan, 7.000 de euro.
- Laurenţiu Reghecampf, lovitură totală pentru Anamaria Prodan
- Antrenorul lui Neftchi Baku a scăpat de acuzaţii
- Sporting - Benfica e duminică, de la ora 22:30, live în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- În ce destinaţie de lux îşi răsfaţă Denis Alibec iubita! Fotografia postată din vacanţă, alături de Anca Surdu
- Giani Kiriță are planuri uriașe pentru 2025! Lovitura „secretă” pe care vrea să o dea: „Surpriză!”
- „Am un ritual zilnic!” Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei