
Costel şi Adrian Corduneanu / Facebook
A apărut prima reacţie a lui Adrian Corduneanu după ce fratele lui, Costel Corduneanu, a încetat din viaţă.
Costel Corduneanu, liderul clanului Corduneanu, a decedat la vârsta de 54 de ani. El fusese recent operat la inimă. Chiar dacă intervenţia chirurgicală a avut succes, Costel Corduneanu a decedat după ce a suferit o hemoragie internă. Medicii au făcut tot posibilul să îl salveze, dar nu au reuşit.
„Legenda noastră” Prima reacţie a lui Adrian Corduneanu după ce fratele lui, Costel, a încetat din viaţă!
„Dumnezeu să te ierte, frate. Ai fost și ești iubit, respectat de toată lumea, legenda noastră”, a scris Adrian Corduneanu pe Facebook după decesul fratelui său.
Adrian şi Costel Corduneanu au avut mai multe probleme cu legea. Judecaţi şi condamnaţi în mai multe dosare, cei doi erau în prezent în libertate.
Costel Corduneanu a avut probleme medicale serioase în ultima perioadă. El se afla de doi ani pe o listă pentru un transplant de inimă, dar medicii au fost nevoiţi să găsească o altă soluţie pentru el. Chiar dacă fusese operat cu succes, în cele din urmă corpul i-a cedat temutului interlop.
A murit Costel Corduneanu
Până să devină lider interlop, Costel Corduneanu a fost unul dintre cei mai valoroşi luptători ai României. Corduneanu a fost campion mondial la cadeţi şi a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, unde a ocupat locul 9 – Barcelona, 1992, respectiv locul 14 – Atlanta, 1996. În 1996, la JO de la Atlanta a participat și fratele lui, Gheorghe Corduneanu, care a ieșit al șaptelea la lupte libere, categoria 48 kg.
El i-a cunoscut la Jocurile Olimpice pe Leonard Doroftei şi pe Laura Badea, cu care s-a şi împrietenit. În 2013, în perioada în care era preşedinte al Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei s-a fotografiat alături de cel care devenise un temut interlop. A urmat un val de critici, iar „Moşul” a venit cu explicaţii.
„Eu îl cunosc ca sportiv, îl cunosc ca om care a luptat, care a avut rezultate. Atât pot eu spune despre Corduneanu. Ce spun alţii, sunt lucruri pe care le ştiu ei. Eu spun ce ştiu.
