Iulian Mamele şi Dan Alexa sunt protagoniştii unui schimb de replici. Totul a pornit pe terenul de fotbal, când cei doi au avut un conflict într-un meci dintre Pandurii şi Rapid, pe vremea când cei doi era jucători.
Ulterior, Dan Alexa i-a fost antrenor lui Iulian Mamele la Concordia Chiajna. Chiar dacă trecuse ceva timp, Dan Alexa nu a trecut peste conflictul de pe terenul de fotbal. Alexa îl întreba mereu pe Mamele dacă mai este „smardoi”.
Iulian Mamele şi Dan Alexa, conflict fără sfârşit
„De multe ori am vrut să îl întreb ce vrea să zică cu chestia asta. Pe unde mă întâlneam cu el, mă întreba: ce faci Mamele, mai ești smardoi? Eu am avut un conflict cu Pancu și a intervenit el. Cu Pancu m-am mai întâlnit și n-am avut nimic unul cu celălalt. Ne-am salutat. Probabil Alexa este un băiat orgolios, care ține minte conflictele astea„, a spus Iulian Mamele pentru Playsport.
Iulian Mamele i-a adus aminte lui Dan Alexa şi de episodul când a fost lovit cu pumnul de Anamaria Prodan, chiar în faţa jurnaliştilor.
„Eu nu mă cert cu femeile. În cel mai rău caz, o punem pe soția mea să se certe cu el. N-ai văzut? El se bate cu femeile, se ceartă cu femeile. N-ați văzut pe la TV? Îl felicit pe această cale, că a putut să se abțină și a fost fair-play față de Ana. Dacă unde mă întâlnesc cu tine, mă întrebi dacă sunt mai smardoi, înseamnă că ai ceva personal cu mine. Apoi, ne-am întâlnit la Chiajna și eram pe lista neagră. Chiar le-am zis la băieți: vine Alexa și o să fiu cap de listă. Ceea ce s-a și întâmplat”, a mai spus Mamele.
- Iulian Mamele, ironii la adresa lui Dan Alexa
- Ce a spus depsre antrenor
- Suedia - România e live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, vineri, de la ora 21:45
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- (P) Ghete piele întoarsă – textura fină și stilul lejer pentru zilele de toamnă
- Cine este vedeta care și-a cumpărat un Lamborghini după ce hoții i-au furat Porsche-ul
- Campionatul European din Insulele Feroe, următoarea provocare pentru dartsul românesc
- (P) Case de pariuri de încredere unde poți paria pe meciurile României din Nations League
- (P) Cum se schimbă, de fapt, corpul unui sportiv amator după 30 de ani – 5 aspecte de care să ții cont































