Momente teribile prin care trece un român abandonat de familie. „Bătut, plouat şi paralizat pe partea stângă”. A ajuns să trăiască pe străzile din Târgovişte

Antena Sport Publicat: 11 decembrie 2021, 11:30

Comentarii
Momente teribile prin care trece un român abandonat de familie. „Bătut, plouat şi paralizat pe partea stângă. A ajuns să trăiască pe străzile din Târgovişte

Colaj Facebook

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Fostul luptător a fost transportat de urgenţă la spital. Drama lui Valentin Eftimie a fost prezentată chiar de un fost coleg de sală, Ilie Durlă. Acesta l-a descoperit şi a apelat la Poliţia Locală.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Valentin Eftimie are mari probleme după ce a ajuns să trăiască pe străzi

Dragi prieteni, în seara aceasta am trăit un episod foarte trist din viața mea. Băiatul din imagine, căzut, bătut, plouat, paralizat pe partea stângă este un fost sportiv de performanță. Am fost colegi de sală. De câțiva ani se luptă cu teribilul dușman ‘Alcoolul’! În seara aceasta cu ajutorul domnilor de la Poliția Locală Târgoviște și cu bunăvoința echipajului de la Salvare am reușit să-l transportăm la spital.

Mai departe nu știu ce urmează, este paralizat și de familie abandonat și, ce este și mai grav, are mari probleme cu alcoolul! În astfel de situație ce putem face? Trăim momente grele în care nimeni nu mai are timp pentru nimeni”, a transmis Drulă pe contul său de Facebook.

Ilie Drulă a venit cu detalii din spital. „Fratele nostru Vali vrea să transmită un mesaj clar. S-a hotărât să se lupte cu boala, să pună pe picioare şi să facă iar parte din echipă„, a precizat acesta.

Reclamă
Reclamă

Acesta este adevărul. Fără ajutorul vostru nu pot. Sunt ca şi părăsit! Voi lupta. Vă iubesc, aveţi grijă de mine„, a reacţionat şi Valentin Eftimie.

Sute de oameni au reacţionat la postările de pe reţelele sociale. Eftimie a rămas internat pe secţia de Chirurgie. Săptămâna viitoare ar urma să fie operat.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va marca mai multe goluri pentru FCSB în acest sezon dintre Bîrligea şi Garita?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
21:39

VideoJurnal Antena Sport | Bănia așteaptă calificarea

21:29

LIVE SCOREOțelul – FC Argeș 0-0, ACUM. Oaspeţii pot urca pe locul 2

21:23

„Here we go!”. Manchester City a bătut palma și face un nou transfer

21:12

VideoJurnal Antena Sport | Tot turcul plătește

20:54

Preț uriaș pentru mingea cu care Diego Maradona a scris istorie la Cupa Mondială în Anglia – Argentina

20:45

Gigantul din Rusia care vrea să-l transfere Assad Al-Hamlawi. Suma cerută de Mihai Rotaru pentru atacant

1 Gigi Becali i-a decis soarta lui Baciu, după ce fanii i-au cerut demisia antrenorului: „Eu îi respect pe suporteri” 2 Buldozerele au ajuns deja la hotelul deţinut de Gică Hagi în Mamaia. Ce se întâmplă la IAKI 3 Jucătorul FCSB-ului făcut praf de Gigi Becali după înfrângerea cu CFR: „Am vrut să-l schimb în minutul 25” 4 Zeljko Kopic a acceptat oferta și revine pe bancă! O să antreneze un fost star din Liga 1 5 Jucătorul OUT din primul 11 de la FCSB după eşecul cu CFR Cluj! Gigi Becali: „Vai ce dribling a făcut” 6 Dublă-plecare înainte de CFR Cluj – FCSB! Au fost dați afară
Citește și