Acest studiu va evalua siguranţa şi tolerabilitatea la pacienţii internaţi cu Covid-19, a fost anunţul companiei, citat de Reuters. Rezultatele acestui studiu sunt aşteptate să apară la finalul acestei luni.
Tratamentul experimental, LY-CoV555, a fost dezvoltat prin colaborarea cu compania privată AbCellera Biologics, cu care Lilly a format un parteneriat în martie.
Tratamentul este un anticorp îndreptat împotriva structurilor proteice ascuţite de la suprafaţa virusului şi este conceput pentru a împiedica fixarea acestuia de celulele umane, neutralizând astfel virusul, scrie news.ro.
Lilly este unul dintre mai mulţi producători de medicamente şi institute de cercetare care lucrează la vaccinuri, antivirale şi alte tratamente care să îi ajute pe cei infectaţi cu coronavirusul cu propagare rapidă, care a ucis deja peste 370.000 de oameni la nivel mondial.
Un medicament antiviral al Gilead Sciences, numit Remdesivir, a arătat unele beneficii în tratarea COVID-19 şi este administrat pacienţilor de către unele ţări, în regim de urgenţă sau conform regulii compasiunii.
- Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
- (P) Cum să-ți amenajezi o sală de fitness acasă și cât te costă
- (P) Te antrenezi zilnic? Greșelile de la duș care îți pot afecta părul mai mult decât crezi
- (P) Free DOS pe laptop gaming: Ce sistem de operare instalezi și cât costă? + 3 laptopuri de TOP în 2026
- Ce lovitură! După Salah, turcii îl transferă și pe fostul jucător de la Real Madrid

































