Închide meniul

“O zi dificilă! Avem nevoie de eroi!” Volodimir Zelenski, mesaj în miez de noapte

Publicat: 17 mai 2022, 8:59

Comentarii

Volodimir Zelenski a anunţat, într-un mesaj video postat marţi noapte pe reţelele de socializare, că au fost evacuaţi 264 de soldaţi ucraineni de la Azovstal, acolo und ese duc cele mai dure lupta în acest moment în Ucraina.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Combinatul Azovstal, deţinut de miliardat Rinat Ahmetov, care este şi patronul echipe Şahtior Donetk, a devenit una dintre ţintele pe care soldaţii ruşi trimişi de Vladimir Putin vor să o cucerească.

Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a transmis că garnizoana din „Mariupol” şi-a îndeplinit misiunea de luptă, iar Comandamentul Militar Suprem a ordonat comandanţilor unităţilor staţionate la Azovstal să salveze vieţile militarilor lor. Peste 260 de persoane au fost salvate din uzina Azovstal, 53 grav rănite, spun oficialii.

Volodimir Zelenski: “Ucraina are nevoie de eroi în viaţă!”

O zi dificilă. Dar în această zi, la fel ca în toate celelalte, scopul este să ne salvăm ţara şi oamenii. Privitor la situaţia din Mariupol: mulţumită acţiunilor Armatei Ucrainei – forţele armate, serviciile de informaţii, echipele de negociere -, a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi al ONU, sperăm că vom putea salva vieţile băieţilor noştri. Printre ei se află răniţi grav, care primesc ajutor medical.

Vreau să subliniez: Ucraina are nevoie de eroi ucraineni în viaţă. Acesta este principiul nostru. Cred că orice persoană rezonabilă înţelege ce spun. Operaţiunea de salvare a apărătorilor Mariupolului a fost începută de către ofiţerii noştri militari şi de informaţii. Pentru a aduce băieţii acasă, munca continuă”, a declarat Volodimir Zelenski, în timpul discursului de marţi noapte.

Reclamă
Reclamă

Rinat Ahmetov, gest uriaș în plin război! Oligarhul ucrainean vrea să reconstruiască orașul Mariupol

Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, care este şi patronul clubului Şahtior Doneţk, s-a angajat să reconstruiască oraşul asediat de ruşi Mariupol, informează The Guardian.

Afacerile lui Ahmetov au fost puternic afectate în ultimii opt ani de luptele din estul Ucrainei, însă bărbatul s-a declarat încrezător că “soldaţii bravi” ai Ucrainei vor apăra oraşul Mariupol, bombardat intens de armata rusă în ultimele şapte săptămâni.

Compania sa, Metinvest, producătoare de oţel, a anunţat de atunci că nu îşi poate onora contractele. Ahmetov mai deţine companiile SCM Group şi DTEK.

Reclamă

“Mariupol reprezintă o tragedie globală şi un exemplu global de eroism. Pentru mine, Mariupol a fost şi va fi mereu un oraş ucrainean”, a declarat Ahmetov pentru Reuters. „Cred că bravii noştri soldaţi vor apăra oraşul, deşi înţeleg cât de greu este pentru ei”, a adăugat el.

Ahmetov a pierdut peste două miliarde de dolari de la începutul războiului

Considerat drept unul dintre oligarhii apropiaţi de Vladimir Putin, Rinat Ahmetov a schimbat tabăra după ce liderul de la Kremlin a declanşat războiul. Cu o avere estimată la începutul anului la 7,6 miliarde de dolari, Ahmetov ar avea după primele 5 săptămâni de război 4,2 miliarde de dolari.

În acest context, Ahmetov a luat o decizie radicală. Compania sa, SCM Group, va cere în instanţă Federaţiei Ruse despăgubiri pentru a-şi acoperi pierderile.

„Lumea moare de sete și de frig! Ăsta e genocid! Cel mai rău lucru este că nu putem să trimitem ajutoare la Mariupol și că nu putem evacua populația, pentru că trupele rusești continuă să tragă și să ne blocheze convoaiele cu ajutoare.

SCM Group (n.r. compania deținută de Rinat Ahmetov) va da, cu siguranță, Federația Rusă în judecată și va cere compensații pentru toate pierderile cauzate de agresiunea militară. Sunt sigur că Ucraina va cere și va primi despăgubiri pentru toate pierderile.

Până acum, toate eforturile noastre s-au canalizat pe singurul lucru important: să ajutăm Ucraina să câștige ascest război, să-i ajutăm pe ucraineni să supraviețuiască, să le ușurăm durerea și suferința”, a spus Rinat Ahmetov, potrivit sport.ua.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Care este cel mai în formă jucător al lui Dinamo?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:58 16 feb.
Girona – Barcelona 2-1. Etapă de coșmar pentru campioana Spaniei. Gazdele au încheiat meciul în 10 oameni
23:38 16 feb.
Mihai Stoica și Victor Angelescu, dialog încins pe subiectul “Radu Petrescu”: “Toată lumea zice că e stelist”
23:18 16 feb.
Daniel Niculae a răbufnit după ce VAR le-a anulat un penalty: “Rezultatele trebuie să se decidă pe teren”
23:06 16 feb.
Suporterii lui Dinamo nu l-au uitat pe Claudiu Niculescu. Ce s-a întâmplat după meciul cu Unirea Slobozia
22:56 16 feb.
Mingea a intrat în poartă la şutul lui Carnat. O nouă eroare de arbitraj
22:49 16 feb.
Alexandru Roșca, verdict categoric după faza controversată din Dinamo – Unirea Slobozia: “100% vă spun”
1 Prima victimă după Universitatea Craiova. Gigi Becali îl scoate din echipă! 2 EXCLUSIVDinamo, acord de principiu cu George Pușcaș. Ultimele detalii despre transferul pregătit de alb-roșii 3 Rezultat uriaş pentru România la bob, la Jocurile Olimpice. Clasare excelentă la jumătatea concursului 4 S-a ales praful de afacerea de 6 milioane de euro a lui Gigi Neţoiu: “Vreţi să ne terminaţi cu totul?” 5 Cuvintele pentru care Dani Coman riscă o suspendare record în fotbalul românesc. FRF i-a făcut dosar 6 E oficial! Atacantul cu 11 goluri la naţionala României s-a transferat la Dinamo: “Ne-am înţeles”
Citește și