În toamna anului 1988, o fetiță de 13 ani a fost abuzată și ucisă. În Hwaseong, pe atunci o zonă rurală de lângă Seul, capitala Coreei de Sud, nu era o noutate această crimă, care era a opta în zonă, în doar doi ani. Peste aproximativ un an de la uciderea fetiței de 13 ani, poliția a bătut la ușa unui localnic, pe care CNN îl numește Yoon, protejându-i identitatea.
“Ce s-a întâmplat?”, a întrebat Yoon. “N-o să dureze mult”, i-au răspuns polițiștii și l-au dus la secție pentru un scurt interogatoriu.
Yoon a stat în închisoare 20 de ani, până când adevăratul criminal şi-a recunoscut fapta.
Yoon a fost singura persoană condamnată în acest caz, dar numai pentru uciderea fetiței de 13 ani. Celelalte nouă au rămas cu autor necunoscut.
În septembrie 2019, Ban Gi-soo, ultimul ofițer care s-a ocupat cu ancheta, a readus cazul în atenția tuturor, după ce a anunțat că a trimis probele fizice luate în urmă cu 30 de ani la laboratorul de testare ADN.
Probele de la cel puțin trei dintre victime s-au potrivit cu cele ale lui Lee Chun-jae, care era închis pe viață din 1994, pentru violarea și uciderea cumnatei sale. Peste o lună, alt șoc: Lee Chun-jae a mărturisit toate cele zece crime, au anunțat cei de la poliția din regiunea Gyeonggi Nambu!
- Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
- (P) Cele mai mari surprize ale Campionatului Mondial 2026, din grupe până în sferturi
- (P) Cum asortezi fusta de blugi cu diferite tipuri de încălțăminte?
- (P) Ce presupune recuperarea după rupturi musculare și ligamentare la sportivi?
- Milionarul care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a acesteia e la mare căutare! Trebuie să-şi decidă viitorul
































