Sosit la Barcelona vara trecută, după zece sezoane la Manchester City, Sergio Aguero (33 de ani) îşi va pune ghetele în cui după doar cinci meciuri jucate în tricoul blaugrana.
Argentinianul a fost nevoit să părăsească terenul în timpul meciului cu Deportivo Alavés (1-1), din 30 octombrie, după ce a simţit o durere în piept. Imediat după aceea a fost internat în spital, iar primele teste au scos la iveală că suferea de o aritmie cardiacă. Medicii au stabilit că fotbalistul argentinian nu va mai putea juca la cel mai înalt nivel fără riscuri.
Sergio Aguero se retrage din fotbal
Este de aşteptat ca Sergio Aguero să oficializeze retragerea sa în următoarele ore, iar o conferinţă de presă de adio urmează să aibă loc, miercuri, la Stadionul Camp Nou.
Cu 184 de goluri în 275 de jocuri, „Kun” Aguero este cel mai bun marcator străin din istoria Premier League (al patrulea la general). Finalist al Cupei Mondiale 2014 şi câştigător al Cupei Americii vara trecută, jucătorul format la Independiente este şi al treilea golgheter al selecţionatei Argentinei (41 de goluri în 101 de meciuri).
În afară de Independiente, Manchester City şi FC Barcelona, el a mai evoluat la Atletico Madrid, între 2006 şi 2011.
- Tragerea la sorți a grupelor Nations League 2022-2023 e LIVE pe www.as.ro, joi, de la ora 19:00
- Sergio Aguero se retrage
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- (P) Case de pariuri de încredere unde poți paria pe meciurile României din Nations League
- (P) Cum se schimbă, de fapt, corpul unui sportiv amator după 30 de ani – 5 aspecte de care să ții cont
- Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
- (P) Tricourile care au cucerit stadioanele și au ajuns în dulap
- Lovitura primită de milionarul celebru care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a acesteia!



































