Deşi toată lumea se aştepta ca să apară alături de soţul său, vedeta a pus pe reţelele de socializare o imagine în care soţul său lipseşte. Anamaria Prodan este a postat o imagine pe pe reţelele de socializare în care apare alături de câinele său, chiar în ziua de Dragobete. Postarea a obţinut mii de aprecieeir, iar o prietenă a îndemnat-o pe vedetă să o sune. "Sună-mă", a fost mesajul unei prietene pentru Anamaria Prodan.
Ce a spus Anamaria Prodan despre divorţ
Agentul de jucători şi-a dorit să spulbere toate zvonurile apărute în ultima perioadă, cum că şi-ar fi înşelat soţul cu foştii fotbalişti Dan Alexa, Ovidiu Burcă şi Dani Coman.
Anamaria Prodan: "Pe mine 90 la sută din țară mă urăște!"
"Astea au apărut de când m-am aplecat eu serios pe cariera lui Alexa. Faptul că a divorţat, cum au divorţat mulţi jucători şi antrenori, e una, dar nebuniile care au apărut că am fi împreună, e cu totul altceva. Am greșit pentru că trebuia să ies și să stopez aberaţiile astea. Am zis că sunt prea mare, că nu-i bag în seamă. Mă distram, râdeam, dar au început să mă deranjeze foarte tare. Au ieșit tot felul de bârfe, cu Dan Alexa, cu Ovidiu Burcă sau cu Dani Coman.
Se scrie de atâția ani că sunt cu Alexa, dar nimeni niciodată nu ne-a prins cu paparazzi. Pe mine 90 la sută din țară mă urăște! Nu mă prindeau ei cu un bărbat în ani de zile dacă eu eram singură în România și Laur prin Arabia sau prin Emirate?", a spus Anamaria Prodan potrivit GSP.
- Anamaria Prodan a petrecut de Dragobete în Dubai
- Imaginea postată de vedetă
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Ce lovitură! După Salah, turcii îl transferă și pe fostul jucător de la Real Madrid
- Ce nu mănâncă niciodată Victor Piţurcă. Este într-o formă fizică impecabilă la 70 de ani
- (P) Cum a inspirat sportul tematicile din industria divertismentului digital
- Diego Simeone, anunț categoric despre Julian Alvarez: „E ca și cum ai merge la tribunal”
- A ales banii sau iubirea? „Nu știți voi de ce plâng eu!” Vedeta urmărită de 1 milion de oameni a spus totul

































