Foto

Vedeta de 18 ani din România, aflată în plin scandal cu familia. Chiar dacă le trimite lunar părinţilor 2.000 de euro, aceştia o acuză pe iubită că îi mănâncă banii

Antena Sport Publicat: 17 august 2021, 17:04

Comentarii
Vedeta de 18 ani din România, aflată în plin scandal cu familia. Chiar dacă le trimite lunar părinţilor 2.000 de euro, aceştia o acuză pe iubită că îi mănâncă banii

Instagram

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Conform prosport.ro, părinţii lui Popescu, care nu locuiesc în Capitală, refuză relaţia dintre cei doi, din cauza faptului că în ultima perioadă acesta le-ar fi trimis de cheltuială doar jumătate din salariu, aproximativ 2000 de euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Octavian Popescu, probleme în familie

Înainte să se mute din Baza din Berceni cu Alina, Tavi Popescu le trimitea acestora aproape tot salariu, 4.000 de euro. Sursa citată susţine şi faptul că s-a ajuns chiar şi la discuţii între părinţii celor doi. Au fost chiar şi momente în care Popescu a plâns din cauza stresului.

„Am fost foarte stresat, poate au fost așteptări mari de la mine, dar am reușit să marchez. Am stat stresat pentru că nu îmi merge jocul, dar am prins curaj să trag acum spre poartă” – Octavian Popescu, după ce a marcat golul victoriei celor de la FCSB cu Gaz Metan, scor 2-1.

Decizia luată de Octavian Popescu la insistenţele iubitei

Puştiul de 18 ani a decis să locuiască alături de iubita sa, Alina, într-un apartament din Bucureşti. Decizia a venit după ce Gigi Becali i-a mărit salariul. Popescu încasează acum 4.000 de euro pe lună.

Gigi Becali a pus şi forma slabă a lui Olimpiu Moruţan tot pe seama locului în care acesta s-a mutat. Şeful FCSB îi suspectează pe tinerii săi fotbalişti că stilul de viaţă le afectează randamentul de pe teren.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Mai are nevoie FCSB de transferuri, după eliminarea din Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:23

Bernadette Szocs – Hana Goda LIVE VIDEO (miercuri, 07:20, AntenaPLAY). Show la WTT Champions Yokohama

19:17

Mourinho s-a convins rapid! Ce se întâmplă cu Trent, la un an de la venirea de la Liverpool

18:52

Universitatea Craiova, ofertă primită pentru „preferatul” lui Gică Hagi la naţionala României

18:38

Motivul cutremurător pentru care Zlatan nu a mers la înmormântarea lui Franco Baresi

18:12

Xabi Alonso are o problemă nemaivăzută în fotbal! Câți jucători poate să aibă Chelsea după 2,4 miliarde cheltuite

17:28

Ofertă din Liga 1 pentru Dan Petrescu. Nu este FCSB!

1 „Mizerie în baie, păr pe chiuvetă…” Simona Halep, implicată într-un imens scandal 2 Oficial. Meciul CFR Cluj – U Cluj a fost amânat. Când a fost reprogramat de LPF 3 Oficial. FCSB a transferat un nou portar. Mutare surpriză făcută de Gigi Becali 4 VideoFCSB, aproape de un nou transfer important! Jucătorul e la București și Becali îl așteaptă la negocieri 5 Universitatea Craiova, refuzată de Dinamo. „Câinii” cer 3 milioane de euro pentru un om de bază 6 Jovo Lukic pleacă de la U Cluj pentru o sumă record!
Citește și