Cel puţin 3 morţi şi 6 răniţi, într-un atac armat, cu câteva ore înaintea deschiderii Cupei Mondiale la fotbal feminin. Un bărbat, care se află printre victime, a deschis focul în Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, joi, cu câteva ore înainte de meciul de deschidere al Cupei Mondiale de fotbal feminin, relatează Reuters şi CNN.
Premierul Chris Hipkins a declarat că turneul de fotbal se va desfăşura conform planului, adăugând că împuşcăturile par a fi acţiunile unui individ izolat, iar poliţia nu caută pe nimeni altcineva în legătură cu incidentul.
3 morţi şi 6 răniţi, într-un atac armat, cu câteva ore înaintea deschiderii Cupei Mondiale la fotbal feminin
„Nu a fost identificată nicio motivaţie politică sau ideologică pentru împuşcături şi, prin urmare, nu a existat niciun risc pentru securitatea naţională”, a declarat Hipkins într-o declaraţie de presă televizată. Nu va exista nicio schimbare a nivelului de ameninţare la adresa securităţii Noii Zeelande, dar va exista o prezenţă sporită a poliţiei în oraş, a spus el.
Serviciile de urgenţă s-au deplasat de urgenţă în centrul oraşului, joi, la puţin timp după ora locală 7.00 (miercuri, ora 22:00, ora României), după ce au primit informaţii că un bărbat înarmat cu o puşcă cu pompă a deschis focul pe un şantier de construcţii.
„S-a deplasat prin şantier descărcând arma pe măsură ce înainta. Când a ajuns la nivelurile superioare ale clădirii, bărbatul s-a închis într-un lift. S-au tras focuri de armă, iar el a fost localizat la scurt timp după aceea”, a detaliat premierul. Bărbatul a fost găsit ulterior mort.
Hipkins a adăugat că acţiunile agenţilor de poliţie, care „au alergat în mijlocul focurilor de armă, direct în calea pericolului, pentru a salva vieţile altora”, au fost „pur şi simplu eroice”.
Un agent a fost împuşcat
Comisarul poliţiei neozeelandeze, Andrew Coster, a declarat că un agent a fost împuşcat în timp ce încerca să se lupte cu atacatorul, iar patru civili au „răni de gravitate moderată până la critică”.
Coster a precizat că suspectul se afla sub arest la domiciliu, dar avea o scutire pentru a lucra pe şantierul de construcţii unde au avut loc împuşcăturile, iar incidentul probabil are legătură cu munca sa acolo.