Închide meniul

Adrian Mititelu a rupt tăcerea după ce Victor Pițurcă a fost reținut de DNA: „Mi-a fost dușman! Asta îmi doresc”

Cosmin Cioboată Publicat: 31 ianuarie 2023, 9:06

Reclamă
Adrian Mititelu a rupt tăcerea după ce Victor Pițurcă a fost reținut de DNA: „Mi-a fost dușman! Asta îmi doresc

Victor Pițurcă a fost reținut de DNA / Colaj Antena Sport, Hepta

Adrian Mititelu a rupt tăcerea după ce Victor Pițurcă a fost reținut de DNA. Patronul lui FC U Craiova 1948 a lăsat în urmă „războiul” cu fostul selecționer, iar acum îi ține pumnii la Tribunal.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pițurcă a fost reținut de DNA pentru 24 de ore. Tehnicianul de 66 de ani este anchetat pentru trafic de influență, într-un dosar care implică achiziționarea de măști de protecție, în perioada pandemiei.

Adrian Mititelu a rupt tăcerea după ce Victor Pițurcă a fost reținut de DNA

Victor Pițurcă va fi dus marți, 31 ianuarie, în fața judecătorilor. Fostul antrenor din Bănie a petrecut noaptea de 30 ianuarie la sediul DNA.

Adrian Mititelu a oferit o primă reacție, după reținerea „dușmanului” său. Cei doi au ajuns „la cuțite” după ce Pițurcă a antrenat echipa lui Mititelu, dezafiliată ulterior în 2011.

Între timp, Adrian Mititelu a îngropat securea războiului și a anunțat că este alături de Victor Pițurcă după ce fostul selecționer al naționalei României a fost reținut de DNA.

Reclamă
Reclamă

Mititelu îi dorește lui Pițurcă să fie judecat în libertate, după procesul de la Tribunal de pe 31 ianuarie. Patronul lui FC U Craiova 1948 a petrecut 20 de luni în închisoare și nu îi dorește același tratament fostului selecționer.

„După sănătate, libertatea este cel mai de preț dar al vieții, din păcate se realizează asta când nu o mai ai! Noaptea asta, Victor Pițurcă și-o petrece la Centrul de Detenție București! Nu-i ușor pentru un om de 67 de ani, nu-i ușor pentru familie, apropiați, etc.

Dincolo de răutăți și polițe mai vechi, ori mai noi, suferința unora nu trebuie să însemne fericirea altora, indiferent de context și circumstanțe. Mi-a fost dușman Victor Pițurcă, însă, îmi pare rău de ceea ce i se întamplă! Sper, cred, că mâine (n.r. – 31 ianuarie) judecătorul îl va lăsa să judece în libertate, acasă, lângă familie, alături de nepoți! Sincer, asta îmi doresc!”, a spus Adrian Mititelu, pe contul de Facebook.

Reclamă

Victor Piţurcă a fost reţinut pentru 24 de ore de DNA

Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a oferit un comunicat în care anunţă că Victor Piţurcă (n.r. al cărui nume nu este specificat, dar apare sub titulatura de „persoană fizică”) a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 ianuarie 2023, a suspecților:

ȚUȚU GABRIEL, director general al CN Romarm SA, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– trafic de influență în formă continuată,
– fals intelectual;

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, suspectul Țuțu Gabriel, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție).
Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului).

Pentru ce este anchetat Victor Pițurcă de DNA

2. Într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, suspectul Țuțu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

În schimbul acestor „servicii” suspectul Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens.
În contextul menționat mai sus, suspectul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei.

Celor doi suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019„, se arată în comunicatul DNA.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va ajunge Cristiano Ronaldo la borna 1.000 de goluri marcate în carieră?

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
12:13

Mihaela Cambei a revenit în ţară după cele 3 medalii cucerite la Campionatele Europene: „Am avut emoţii”

11:59

Ana Maria Bărbosu, două medalii de argint la Trofee Citta. Rezultate remarcabile pentru româncă

11:34

Gigi Becali îl va suna pe Daniel Bîrligea, după egalul cu Universitatea Craiova. Ce l-a nemulțumit: „E zero”

11:22

„Nu mai face, bă, firfirici!” Gigi Becali, semnal de alarmă uriaş pentru jucătorii de la FCSB: „Trebuie luptă”

11:08

„Se dădeau trei zile libere”. Mihai Rotaru, reacție savuroasă după ratarea oltenilor din meciul cu FCSB

10:54

VIDEOMax Verstappen, reacție dură după Marele Premiu al Bahrainului: „Totul a mers prost”

1 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct” 2 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajul 3 Gigi Becali a „distrus” doi jucători, după Universitatea Craiova – FCSB 0-0: „N-a contat / N-a câştigat niciun duel” 4 Final „de infarct” în Universitatea Craiova – FCSB! Mora a lovit bara în prelungiri! Oltenii și-au pus mâinile în cap 5 Gigi Becali l-a făcut praf pe Horaţiu Feşnic: „Nu se poate aşa ceva. Nu cred că se va îndrepta” 6 Motivul pentru care Mihaela Cambei ţine nemişcată în parcare maşina primită cadou de la Ion Ţiriac: „O văd în fiecare dimineaţă”
Citește și