Ajax a plătit 8 milioane de euro, despăgubire record pentru familia lui Abdelhak Nouri, fotbalistul care a stat 3 ani în comă

Dan Roșu Publicat: 22 februarie 2022, 8:39

Comentarii
Ajax a plătit 8 milioane de euro, despăgubire record pentru familia lui Abdelhak Nouri, fotbalistul care a stat 3 ani în comă

Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

“Ne dăm seama cu toţii că suferinţa lui Abdelhak şi a celor dragi lui nu s-a sfârşit prin acest acord”, a declarat directorul general al clubului din Amsterdam, Edwin van der Sar, într-un comunicat. “Rămâne o situaţie foarte tristă, o simţim şi aici la Ajax”, a adăugat el.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mijlocaşul a suferit un atac de cord, la 8 iulie 2017, în timpul meciului amical cu Werder Bremen, în cadrul stagiului de pregătire din Austria. Nouri, atunci în vârstă de 20 de ani, a căzut pe teren în minutul 72. Jucătorului olandez i s-a făcut masaj cardiac timp de 20 de minute, iar doctorii au utilizat şi defibrilatorul.

Abdelhak Nouri a suferit un atac de cord, în 2017

Abdelhak Nouri a fost transportat cu elicopterul la spital unde a fost plasat în comă artificială. După acest atac de cord, jucătorul a rămas cu probleme ireversibile şi severe la creier.

Familia lui Nouri a sesizat comisia de arbitraj a Federaţiei Olandeze în iunie 2018, solicitând despăgubiri de la club pentru a-i plăti îngrijirea pe tot parcursul vieţii.

La scurt timp după aceea, Ajax a acceptat să-şi asume întreaga responsabilitate pentru soarta jucătorului şi şi-a cerut scuze rudelor, recunoscând că primul tratament medical acordat lui Nouri nu fusese adecvat.

Reclamă
Reclamă

Ajax Amsterdam, despăgubire de 7.850.000 euro către familia lui Abdelhak Nouri

Acordul amiabil la care s-a ajuns între club şi familie se referă la o despăgubire netă de 7.850.000 euro şi pune capăt procedurii judiciare.

Din vara lui 2017, Ajax a rambursat şi costurile care trebuie suportate pentru tratamentul lui Abdelhak Nouri şi va continua să facă acest lucru, a spus clubul. “Este bine că s-a ajuns la un acord, astfel încât să putem încheia acest lucru”, a mai spus Van der Sar.

“Implicarea şi angajamentul lui Ajax au fost extrem de puternice în toţi aceşti ani. Ajax a fost o parte integrantă a vieţii noastre încă din primii ani ai lui Abdelhak. Preţuim legătura cu oamenii din club şi cu suporterii loiali”, a spus tatăl jucătorului, Mohammed Nouri.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
5:54

Motivul incredibil pentru care pauza de hidratare a fost prelungită cu 40 de secunde la Mexic – Africa de Sud

5:51

LIVE VIDEOCoreea de Sud – Cehia 0-0. Son caută prima victorie la Cupa Mondială

5:41

Mexicanii vor să scrie istorie la Campionatul Mondial: “Nu avem limite”

1:03

Programul zilei a 2-a de la Cupa Mondială! Meciurile transmise în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY

0:55

Meciul de deschidere de la Mondial a scris istorie! De 20 de ani nu s-a mai întâmplat asta

0:49

Ceremonia de Deschidere din Canada a Cupei Mondiale (20:30, AntenaPLAY). Spectacol la Toronto

1 Jovan Markovic a bătut palma! Echipa din Liga 1 la care va evolua fostul atacant de la Universitatea Craiova 2 A plecat de la FCSB şi a semnat cu altă echipă din Liga 1: “Face pasul în primul eşalon” 3 VIDEOMexic – Africa de Sud 2-0! Gazdele Mondialului câștigă primul meci de la Mondial, în direct la Antena! 4 Portughezii şi-au pierdut răbdarea cu Cristiano Ronaldo, înaintea Cupei Mondiale 2026: “Scandalos” 5 Plecare de la FCSB! Gigi Becali a anunţat cine părăseşte echipa lui 6 Cupa Mondială 2026, în Universul Antena, Ziua 1 | Programul complet de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic
Citește și