Închide meniul
Foto

Cătălina Ponor a rupt tăcerea, după ce a fost umilită în Belgia: “M-am simţit lezată, nu mă voiau acolo!”

Viviana Moraru Publicat: 31 octombrie 2023, 14:46

Cătălina Ponor a rupt tăcerea, după ce a fost umilită în Belgia: “M-am simţit lezată, nu mă voiau acolo!”

Cătălina Ponor/ Colaj Instagram

Cătălina Ponor a rupt tăcerea, după ce a fost umilită în Belgia. Campioana a oferit declaraţii despre momentul în care i-a fost interzis să discute cu sportivele, la Campionatul Mondial de gimnastică.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cătălina Ponor se afla în Belgia la Mondialele de Gimnastică în calitate de reprezentantă a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică.

Cătălina Ponor a rupt tăcerea, după ce a fost umilită în Belgia

Cel care i-a interzis Cătălinei Ponor să discute cu sportivele care au reprezentat România la Mondialul din Belgia a fost chiar coordonatorul lotului de gimnastică feminină, Patrick Kiens.

Ponor a dezvăluit că doar a încercat să le ajute pe sportive, să le sfătuiască înaintea competiţiei. Aceasta a dezvăluit că s-a simţit lezată, mărturisind că nu s-a dorit ca ea să se afle în preajma lotului României.

“E important să se afle şi varianta mea. E adevărat că nu şi-au dorit foarte tare ca eu să fiu alături de echipă. E adevărat că Patrick s-a dus la Donatella, preşedintele comsiei, să îi spună că incomodez cu prezenţa acolo. Ce nu s-a spus a fost că nu a fost ceva agresiv. Donatella a venit la mine şi a zis <<Ştiu că tu nu faci lucrurile astea, dar în timpul concursului ar fi bine să nu stai lângă ele, că nu-şi doresc lucrul acesta>>.

Reclamă
Reclamă

M-am simţit lezată, nu pentru că nu mă voiau acolo, ci faptul că era omenesc să vină să spună personal. A fost un sfat, n-aş spune că a fost indicaţie, dar să spună că ar fi mai bine să-l dau la finalul concursului.

Cătălina Ponor: “Am simţit respingere de la început!”

Nu era în timpul concursului, era un antrenament pe podium. Făceam lucrul acesta cu fiecare echipă care intra în antranament, că voiam să ştiu că totul e în regulă pentru România. Greşeala mea a fost că m-am dus cu sufletul deschis, pentru că eu nu-i ştiu pe aceşti oameni, deloc. Am făcut cunoştinţă acolo cu Patrick şi cu colegul lui, cei doi antrenori, cei doi coordonatori olandezi.

Din păcate, am simţit acea respingere de la început, pentru că colegul lui a venit deschis la mine, dar Patrick nu salută pe nimeni, din păcate. M-am dus şi am dat mâna, că voiam să-l cunosc personal.

Reclamă

Le-am spus fetelor că sunt aici pentru a le ajuta, să le fiu alături, dacă au nevoie de ceva. O altă greşeală a fost să-i pun o întrebare Anei Bărbosu, la sărituri, unde am întrebat-o dacă face săritura grupată sau întinsă. Mi-a zis întinsă, iar eu i-am dat un sfat, putea trece mai departe, în care i-am spus să mai întindă puţin picioarele şi braţele pe cal. Ăsta a fost singurul sfat, indicaţie, dar se pare că a deranjat foarte tare, iar de aici a pornit toată nebunia asta.

Probabil am rămas cu vremurile frumoase în care antrenorii ne încurajau să ne ducem la sportivii cu experienţă, să primim sfaturi de la ele”, a declarat Cătălina Ponor, conform orangesport.ro.

Reacţie vehementă după ce Cătălina Ponor a trăit momente umilitoare în Belgia

Reacţie vehementă după ce Cătălina Ponor a trăit momente umilitoare în Belgia, acolo unde se desfăşoară Campionatele Mondiale de gimnastică. Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a spus se va implica personal în acest scandal.

“Aştept să se întoarcă acasă (n.r. – delegaţia României), să întreb ce s-a întâmplat exact acolo. Voi vorbi şi cu Cătălina, dacă lucrurile stau aşa.

Ţinând cont de ce înseamnă Cătălina Ponor pentru gimnastica românească şi vizavi de performanţele pe care Cătălina le are în cadrul echipei feminine de gimnastică…

Indiferent cine ar fi antrenor, în momentul în care un fost campion olimpic, un om care a făcut istorie, care a fost în acea echipă…

Cred că se poate purta şi un alt dialog, dacă a deranjat cu ceva pregătirea fetelor. Deşi puţin probabil, aşa cum e Cătălina Ponor, să deranjeze chiar şi cu un sfat”, a spus Mihai Covaliu pentru orangesport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va lua Cristi Chivu titlul cu Inter în sezonul 2025-2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
18:05

Bosnia, victorie la limită cu San Marino. Edin Dzeko, “eroul” bosniacilor în grupa României

17:57

“Cine altcineva, dacă nu el?” Marco Materazzi ştie de ce Cristi Chivu va avea succes la Inter: “E omul perfect”

17:57

Jose Mourinho vrea să dea lovitura la Fenerbahce! Antrenorul a pus ochii pe un star în Serie A

17:55

Alejandro Garnacho pleacă de la Manchester United! Anunţul lui Fabrizio Romano

17:48

Când va fi prezentat Cristi Chivu la Inter. Motivul pentru care întârzie la anunţul oficial

17:33

LIVE TEXTAryna Sabalenka – Coco Gauff se joacă ACUM. Prim set superb câştigat de nr. 1 WTA în finala de la Roland Garros

1 Florin Niţă, marea lovitură încercată de Dinamo pe piaţa transferurilor 2 Louis Munteanu a părăsit cantonamentul României, chiar înaintea meciului cu Austria! Anunţul FRF 3 VIDEOAustria – România LIVE VIDEO (21:45, Antena 1 şi AntenaPLAY). Cum arată primul 11. Spectacol pe străzile din Viena 4 OFICIAL | Karlo Muhar a fost prezentat de CFR Cluj. Mijlocaşul croat a revenit în Gruia 5 CFR Cluj dă o nouă lovitură! Un fundaş croat va semna cu formaţia din Gruia 6 Radu Drăguşin ar putea ajunge la Inter, sub comanda lui Cristi Chivu
Citește și