Ilie Dumitrescu, alături de fiica ei/ Instagram Ilie Dumitrescu
Pe Ilie Dumitrescu toată lumea îl ştie. Cu o carieră de fotbalist impresionantă, Ilie Dumitrescu a captat de-a lungul tmpului atenţia pubicului şi cu viaţa lui amoroasă. El a fost căsători de două ori, dar câți copii are Ilie Dumitrescu, de fapt? Ce se ştie până acum despe „viaţa secretă” a fostului atacant.
Câți copii are Ilie Dumitrescu, de fapt
Fostul fotbalist este acum analist sportiv şi angajat FRF. El are patru copii din două căsnicii diferite, iar Toto, fiul lui, are grave probleme cu legea. Are vârsta de 57 de ani și a activat ca antrenor în România, Grecia și Cipru, conducând mai multe cluburi cunoscute. Iată tot ceea ce nu știai până acum despre Ilie Dumitrescu!
Ilie Dumitrescu a fost căsătorit de două ori. Din prima căsătorie cu Nela are doi copii: pe Dani, acum în vârstă de 37 de ani, și pe Sică, în vârstă de 32 de ani. Din a doua căsătorie, cu Letiția Badea, are tot doi copii: Toto, 28 de ani, și fiica lui, Mayra Daria, de 20 ani.
Pe lângă cei patru copii pe care îi are cu Nela și Letiția, fostul jucător de fotbal ar mai avea o fiică, pe Elisabeta, nerecunoscută oficial de el. Mama ei, Maria, ar fi avut o relație cu Ilie Dumitrescu când el avea doar 17 ani.
„Nu am nimic de declarat. E de ajuns că s-a trecut peste intimitatea mea’, a transmis presupusa fiică a lui Ilie Dumitrescu în urmă cu ceva vreme.
De altfel, şi Ilie Dumitrescu a fost mereu discret cu viaţa lui personală şi a evitat mereu să facă comentarii pe seama copiilor lui.
- Cauza morţii actriţei Hayden Panettiere, fosta logodnică a lui Klitschko, cu care fostul boxer are un copil!
- Cauza morții lui Mircea Marius, nepotul lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani. S-a stins chiar în ziua nunții
- A murit Mircea Marius, nepotul lui Mircea Rednic. A fost găsit mort în dimineaţa nunţii
- Cine este și cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detaliul mai puţin ştiut din viaţa sportivului
- Monitorizat cu ceas de Gigi Becali, Tavi Popescu nu ţine cont! Vedeta de la FCSB şi-a luat bolid de 175.000 de dolari





























