Chefi la cuțite, lider de piață cu prima ediție. Diseară, amuleta e jurizată de Mario Fresh

Sebastian Cristian Publicat: 28 martie 2023, 13:13 / Actualizat: 8 iulie 2023, 21:17

Comentarii
Chefi la cuțite, lider de piață cu prima ediție. Diseară, amuleta e jurizată de Mario Fresh

Chefii / Antena 1

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Chefi la cuțite, lider de piață cu prima ediție. Diseară, amuleta e jurizată de Mario Fresh, iar frații Gavril vin la audițiile pe nevăzute

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Prima ediție a sezonului 11 Chefi la cuțite s-a impus ca lider de audiență, ringul culinar aducând noutăți care condimentează jocul pentru amuletă. Lupta se dă acum între patru Chefi. Invitatul de aseară a fost Ștefan Popescu, dar cel care a obținut prima victorie a fost Cătălin Scărlătescu. În seara aceasta, Chefii vor fi jurizați la amuletă de Mario Fresh, iar frații Gavril vin la audițiile pe nevăzute.

Chefi la cuțite, lider de piață cu prima ediție a sezonului 11

Difuzată de Antena 1 aseară, în intervalul 20:28 – 23:25, prima ediție Chefi la cuțite a fost urmărită în minutul de aur 22:06 de peste 1,7 milioane de telespectatori, ocupând poziția de lider pe toate segmentele de public. Astfel, emisiunea a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 8.2 puncte de rating și o cotă de piață de 26.6%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 6.9 puncte de rating și o cotă de piață de 22.5%.

La orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 7.7 puncte de rating și 19.3% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 6.7 puncte de rating și 16.9% cotă de piață. Și la nivel național Chefi la cuțite a ocupat primul loc, cu 7.9 puncte de rating și 19.2% cotă de piață, surclasând postul Pro Tv, care a înregistrat 7.5 puncte de rating și 18.3% cotă de piață.

Diseară la Chefi la cuțite, amuleta e jurizată de Mario Fresh, iar frații Gavril vin la audițiile pe nevăzute

Lupta pentru amuleta cu care a debutat sezonul 11 Chefi la cuțite a adus o provocare grea pentru Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu: 11 cutii cu ingrediente secrete, deschise treptat, le-a îngreunat misiunea de a alcătui preparate coerente, dar a adus mult suspans în bucătăria maeștrilor. Primul Chef care a ocupat cel de-al patrulea banc de lucru a fost Ștefan Popescu – dar cea dintâi victorie a noului sezon i-a aparținut lui Cătălin Scărlătescu, după jurizarea aspră făcută de Speak.

Reclamă
Reclamă

În seara aceasta, spectacolul gastronomic continuă cu povești impresionante și invitați savuroși. Astfel, degustătorul la întrecerea pentru amuleta de diseară este Mario Fresh.

„Nu vreau să-i supăr, pentru că toți sunt prietenii mei, dar asta-i competiția și pentru asta suntem aici, nu? Și eu când am fost la ei, am avut foarte mari emoții când îi priveam și mă jurizau”, a spus Mario, hotărât să nu fie blând cu jurizarea. Chef-ul care diseară vrea să pună prima amuletă în seif este Iosif Ștefănescu. La finalul audițiilor pe nevăzute, toate amuletele câștigate de cel de-al patrulea Chef, adunate în seiful magic, pot fi câștigate de unul dintre cei trei jurați, în urma bătăliei finale.

De partea cealaltă, în arena audițiilor pe nevăzute, doi dintre competitorii care vin să-i impresioneze pe Chefi sunt frații Gavril – cei care vor trece astfel la ipostaza nouă de a găti pentru cel cu care au concurat pe Drumul aurului, Chef Cătălin Scărlătescu. Dacă la America Express, frații au demonstrat că, orice li s-a întâmpla, nu-și pierd optimismul, în bucătărie cei doi au aceeași energie.

Reclamă

Jean Gavril, prezent la Chefi la cuțite

„Vrem să-i facem o surpriză lui Scărlătescu și vom găti ceva ce am degustat la Marea Caraibilor. Sperăm să ajungem măcar pe-aproape de gustul preparatului original”, a anunțat Jean Gavril.

Tot în arena audițiilor pe nevăzute, un salt plin de savoare între generații va aduce povestea impresionantă a omului care a dat numele celor mai apreciați mici din București. Sandu Cocoșatu’ vine în platoul Chefi la cuțite pentru o întâlnire memorabilă cu cei 3 jurați. Cine va câștiga cea de-a doua amuletă și cum se va desfășura spectacolul culinar la jurizările pe nevăzute telespectatorii vor descoperi în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 în această seară, de la 20:30.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:54 13 aug.

David Popovici a dezvăluit o schimbare majoră în 2026: „Asta mi-a plăcut mai mult sezonul ăsta”

23:51 13 aug.

E gata! Trabzonspor a anunţat ce se întâmplă, de fapt, cu Denis Drăguş în următorul sezon

23:23 13 aug.

„Nepotrivit”. Conducerea Universităţii Craiova, reacţie fermă după ce Ştefan Baiaram şi-a ieşit din minţi

23:00 13 aug.

EXCLUSIVAnderson Ceara a semnat! Jucătorul dorit de FCSB a dat lovitura şi va avea un salariu uriaş

22:42 13 aug.

Filipe Coelho, prima reacţie după scandalul uriaş făcut de Ştefan Baiaram: „Cu mine nu are nimic”

22:40 13 aug.

„Nu ni s-a întâmplat asta niciodată”. Vladimir Screciu, şocat de ce s-a întâmplat în Universitatea Craiova – KuPS 2-1

1 Reacţia presei din Rusia după ce David Popovici l-a bătut pe Egor Kornev 2 NEWS ALERTAvem partidele din play-off-ul Cupei României! Misiune grea pentru Steaua. Cu cine au picat celelalte echipe din Liga 1 3 NEWS ALERTDavid Popovici, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp! O nouă demonstraţie de forţă la Europenele de la Paris 4 Adrian Mutu, acord total cu CFR Cluj. Neluţu Varga a găsit antrenor, după refuzul lui Marius Şumudică 5 „Tun” financiar dat de Universitatea Craiova, după calificarea în play-off-ul Europa League. Câţi bani a încasat 6 „Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”
Citește și