Dan Grecu a murit la vârsta de 74 de ani. A fost primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti: “‘Stăpânul inelelor’ s-a transformat în stea!”

Publicat: 13 decembrie 2024, 8:01

Comentarii
Dan Grecu a murit la vârsta de 74 de ani. A fost primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti: Stăpânul inelelor s-a transformat în stea!

Dan Grecu a murit la vârta de 74 de ani | Sursa: TVR

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Dan Grecu, campion mondial şi poreclit ”stăpânul inelelor” pentru evoluţiile sale la inele, a murit la vârsta de 74 de ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dan Grecu a fost primul gimnast român care a câştigat o medalie de aur, în 1974, la Varna, unde a cucerit titlul mondial la inele. De asemenea, el a fost medaliat olimpic cu bronz la inele, la JO Montreal 1976.

Dan Grecu a murit la vârsta de 74 de ani

Dan Grecu s-a născut la 26 septembrie 1950, în Bucureşti, şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS) din Bucureşti, promoţia 1980, devenind profesor de educaţie fizică, scrie news.ro.

A debutat în gimnastică la vârsta de 12 ani, la Iaşi, sub îndrumarea profesorului Octav Ungureanu. În 1963, a fost legitimat la clubul Viitorul Bucureşti, de unde s-a transferat la Dinamo, tot în Capitală. La cele două cluburi, precum şi la lotul naţional, s-a pregătit cu antrenorul Mircea Rădulescu.

Dan Grecu a câştigat, de-a lungul carierei sale sportive, peste 15 titluri de campion naţional. În cei peste zece ani de activitate competiţională internaţională, a participat la trei olimpiade, patru campionate mondiale şi tot atâtea campionate europene, două jocuri mondiale universitare şi la trei ediţii ale cupei mondiale, cucerind pentru gimnastica românească primele titluri de campion mondial şi european.

Reclamă
Reclamă

A fost unul dintre sportivii cu merite deosebite în afirmarea gimnasticii româneşti pe plan intern şi peste hotare, dar şi antrenor şi arbitru internaţional de gimnastică.

În anii ’80, Dan Grecu a fost şi antrenor coordonator al lotului olimpic masculin, care s-a pregatit mai bine de un deceniu la Reşita.

Dan Grecu, “Stăpânul inelelor” s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte, notează COSR.

Reclamă
Şi Agenţia Naţională pentru Sport îşi exprimă profundul regret la trecerea în nefiinţă a lui Dan Grecu, o legendă a sportului românesc, primul campion mondial din istoria gimnasticii naţionale.
Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Dan Grecu s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, lăsând în urmă o moştenire impresionantă pentru gimnastica românească şi pentru sportul naţional.
Dan Grecu a fost primul campion mondial la gimnastică al României, cucerind medalia de aur la inele în 1974, la Varna, Bulgaria. A fost şi primul gimnast român medaliat la Campionatele Europene (argint în 1973, Grenoble) şi a adus României prima medalie olimpică masculină la gimnastică, bronzul la Montreal, în 1976. A participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice ca sportiv şi, mai târziu, a contribuit la alte şase ca antrenor şi arbitru, un palmares greu de egalat.
După ce o accidentare severă în timpul Jocurilor Olimpice de la Moscova 1980 i-a încheiat cariera competiţională, Dan Grecu a ales să continue să inspire generaţii de sportivi, devenind unul dintre cei mai respectaţi antrenori ai lotului masculin de gimnastică. Sub îndrumarea sa, echipa României a câştigat numeroase medalii la Campionate Mondiale, Europene şi Jocuri Olimpice, culminând cu bronzul olimpic pe echipe în 2004, bronzul mondial în 1995 şi aurul european în 2002 şi 2004.
Pentru întreaga sa contribuţie, Dan Grecu a fost onorat anul acesta cu Colanul de Aur de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, un simbol al recunoştinţei faţă de o viaţă dedicată sportului.
„Gimnastica a fost viaţa mea”, spunea Dan Grecu, un om pentru care munca, disciplina şi pasiunea au fost fundamentul succesului. Astăzi, întreaga comunitate sportivă din România îşi pleacă fruntea în memoria acestui mare campion, un model de dedicare şi excelenţă.
„Sincere condoleanţe familiei, apropiaţilor şi tuturor celor care l-au admirat şi iubit. România a pierdut nu doar un mare sportiv, ci şi un mentor şi un adevărat simbol al gimnasticii masculine. Moştenirea sa va rămâne vie în inimile noastre”, a notat ANS.
Sportul dinamovist a mai pierdut o legendă, a notat şi CS Dinamo. Dan Grecu, primul campion mondial al gimnasticii româneşti, s-a stins ieri din viaţă, la vârsta de 74 de ani.
Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va străluci în ultimele meciuri din faza grupelor de la Campionatul Mondial?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:50

David Popovici, medalie de AUR la Roma, în proba de 100 de metri liber! Record al competiţiei pentru “Fenomen”

20:38

VideoJurnal Antena Sport | Mesaj din suflet

20:35

VideoJurnal Antena Sport | Mondialii fac cinste

20:32

Dinamo, eşec în al doilea amical al verii cu locul 12 din Polonia! Epassy, greşeală uriaşă

20:32

VideoJurnal Antena Sport | Minunea de la Houston

20:22

“Nu-mi pot explica” Reacţia lui Max Verstappen după ce a făcut accident în calificările din Austria!

1 Cum arată în timp real 16-imile Campionatului Mondial 2026! S-au stabilit nouă meciuri. 28 de echipe calificate 2 VideoDramatism incredibil în SUA – Turcia! Faza care a decis totul, în minutul 90+8 3 Surpriză pentru Mihai Stoica şi Gigi Becali. Jucătorul a ajuns în cantonament! 4 Revoltă uriaşă în Franţa, după victoria la scor cu Norvegia. Ce i-a deranjat pe francezi: “Dezgustător” 5 „Blat la Mondial”. Meciul care a ridicat suspiciuni uriașe: „Au semnat Pactul și sunt fericite” 6 Liverpool, ofertă uriaşă pentru Andrei Raţiu! Suma pe care o poate primi Rayo în schimbul fundaşului naţionalei
Citește și