De ce va merge, de fapt, Dănuţ Lupu la închisoare! A apărut motivarea instanţei

Viviana Moraru Publicat: 4 octombrie 2023, 17:38

Comentarii
De ce va merge, de fapt, Dănuţ Lupu la închisoare! A apărut motivarea instanţei

Dănuţ Lupu, în timpul unui eveniment pe stadion/ Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

S-a aflat de ce va merge, de fapt, Dănuţ Lupu la închisoare. În motivarea instanţei se precizează faptul că fostul internaţional a fost condamnat la închisoare, deoarece era recidivist, şi nu era pentru prima dată când conducea fără permis.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost condamnat la 7 luni şi 10 zile închisoare, după ce a fost prins de două ori conducând fără permis, judecătorii fiind obligaţi să-i aplice o pedeapsă cu executare.

De ce va merge, de fapt, Dănuţ Lupu la închisoare

Imediat după condamnare, au apărut comentarii, inclusiv din partea unor oameni importanţi din fotbal, precum Dumitru Dragomir, care reclamau duritatea pedepsei primite de Dănuţ Lupu, în condiţiile în care au existat cazuri de şoferi care au produs accidente soldate cu victime şi au scăpat de închisoare.

Decizia anunţată luni de Curtea de Apel Bucureşti are legătură cu faptul că Dănuţ Lupu era recidivist, iar judecătorii au fost nevoiţi să-i aplice o pedeapsă cu executare, notează agerpres.ro.

Dănuţ Lupu a fost prins conducând fără permis, pentru prima dată, în 2017, atunci când era însoţit de un prieten. Este trimis în judecată, iar în timpul procesului susţine că maşina aparţinea prietenului său, iar el a preluat conducerea autovehiculului, deoarece amicului i se făcuse rău.

Reclamă
Reclamă

Judecătorii dau dovadă de clemenţă şi îi aplică o pedeapsă blândă, având în vedere că îşi recunoscuse vinovăţia, iar infracţiunea era una minoră. Astfel, Judecătoria Focşani îl condamnă la 8 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, scăzută de Curtea de Apel Galaţi la 6 luni, tot cu amânare.

Dănuţ Lupu este aşteptat la Penitenciarul Rahova

Ulterior, a doua abatere a avut loc în 2020, atunci când Dănuţ Lupu este oprit de un echipaj de la Rutieră în judeţul Ilfov. Poliţiştii constată că are permisul de conducere suspendat, îi întocmesc dosar penal, iar fostul fotbalist este trimis pentru a doua oară în judecată.

Procesul începe la Judecătoria Cornetu, unde îşi recunoaşte faptele, dar invocă din nou probleme medicale, respectiv că se grăbea să ajungă la spital.

Reclamă

Judecătorul de la Cornetu consideră că faptele săvârşite de fostul fotbalist nu sunt grave, notând că: “În privinţa urmărilor, instanţa constată că acestea s-au rezumat la pericolul abstract pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi nici nu există indicii din care să rezulte că inculpatul ar fi condus agresiv sau periculos”, “se reţine că acesta a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere a faptei, colaborând cu organele judiciare”.

Magistratul îl condamnă pe Dănuţ Lupu la o pedeapsă minimă de 4 luni închisoare, însă constată că fostul fotbalist are cazier judiciar şi, în baza unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din septembrie 2017, este nevoit să aplice pedepse cu executare atât pentru primul dosar, cât şi pentru al doilea, având în vedere că Dănuţ Lupu a încălcat legea în timpul termenului de supraveghere.

Cele două pedepse sunt contopite şi la cea mai grea de 6 luni se adaugă un spor de o treime din condamnarea de 4 luni, rezultând în final 7 luni şi 10 zile, cu executare.

La scurt timp după a doua condamnare, Dănuţ Lupu este dat în urmărire generală. El a promis, însă, într-o intervenţie telefonică că se întoarce în ţară la sfârşitul săptămânii.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
9:53

O nouă plecare de la FCSB! A decis să rezilieze. Cum l-a deranjat Gigi Becali!

9:45

UPDATELista scurtă a posibililor adversari ai Universității Craiova în turul 1 preliminar UCL. Tragerea la sorți e de la 17:00

9:39

Selecționerul demis în plină Cupă Mondială a fost înlocuit! Vine antrenorul cu o victorie uriașă în CV

9:23

Adi Popa, OUT de la Steaua! Plecări în masă de la clubul roș-albastru după finalul sezonului

9:09

Iranienii, daţi afară din America. Selecţionerul Amir Ghalenoei face scandal: “Ne obligă”

8:57

Programul zilei a 6-a de la Campionatul Mondial. Ce meciuri sunt transmise în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY

1 Cum a reușit Gigi Becali să-l fure din curtea Rapidului. A semnat cu FCSB. “Am respect pentru Pancu!” 2 Francezul Eddy Sylvestre Negadi a semnat cu Farul Constanța 3 Zeljko Kopic, “la pachet” cu Florentin Petre. Cei doi vor face echipă: “Am vorbit” 4 Olaru nu pleacă singur. Fotbalistul care își pregătește transferul. Gigi Becali și-a dat acceptul 5 Denis Alibec şi-a dat acordul şi semnează. Întâlnire cu conducerea şi antrenorul clubului 6 Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic
Citește și