Ianis Hagi, în timpul unui interviu / Antena Sport
Prima reacţie a lui Ianis Hagi, după ce s-a cununat cu Elena Tănase. Internaționalul român care evoluează la Deportivo Alaves sub formă de împrumut de la Rangers a făcut cununia civilă cu Elena Tănase chiar în prima zi de Crăciun.
La petrecere participă 400 de invitați, printre care Gigi Becali, Gică Popescu sau părinții Simonei Halep. (VEZI AICI GALERIA FOTO)
Prima reacţie a lui Ianis Hagi, după ce s-a cununat cu Elena Tănase
Ianis Hagi a vorbit despre realizările sale din 2023, revenirea după accidentare, mutarea în Spania și calificarea la EURO 2024 cu naționala României, dar și evenimentul important din viața personală.
„E o zi specială, așa a vrut Dumnezeu, să fie cununia civilă în prima zi de Crăciun. O să fie o zi de care o să ne aducem mereu aminte. Suntem fericiți, avem două familii care ne respectă, ne susțin necondiționat, ne iubesc și noi la rândul nostru îi iubim și îi respectăm și suntem fericiți că am făcut acest pas important în viața noastră.
Vreau să le mulțumim tuturor, pe 25 decembrie, prima zi de Crăciun, că sunt alături de noi și sper să se distreze.
Pentru 2024, să fie toată lumea sănătoasă. Eu sper să fiu tot așa sănătos, familia, putere de muncă și, cum am zis să fim sănătoși. Atâta timp cât ești sănătos, ai putere de muncă și poți să îți realizezi obiectivele”, a declarat Ianis Hagi, pentru Antena Sport.
Suma uriaşă plătită de Ianis Hagi pentru inelul de logodnă cu diamante oferit Elenei Tănase
Au apărut informaţii de ultimă oră despre suma uriaşă plătită de Ianis Hagi pentru inelul de logodnă cu diamante oferit Elenei Tănase. Fiul lui Gică Hagi s-a logodit cu iubita lui, la Paris.
În vârstă de 24 de ani, Ianis Hagi a făcut pasul cel mare şi şi-a cerut în căsătorie iubita. A îngenunchiat în faţa Elenei, iar tânăra a răspuns fără să stea pe gânduri „DA!”.
Potrivit cancan.ro, Ianis a plătit o sumă importantă pentru a-şi surprinde viitoarea soţie. Ar fi cheltuit 100.000 de euro. Numai inelul de logodnă l-a costat 50.000 de euro.
- Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat în ziua de Crăciun
- Discursul internaționalului român
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
- Femeia care a chemat poliţia şi a cerut ordin de protecţie împotriva lui Ilie Năstase: „Nu știe câte zile mai are de trăit”
- Campionul mondial al României, prezent la Insula Iubirii 2026, de la Antena 1. Ai ştiut de el?
- Ilie Năstase, apărat de fosta soţie în scandalul cu Ioana: „Îl ameninţa. Minte, vă zic sigur”
- Ilie Năstase a rupt tăcerea după scandalul cu soţia lui, Ioana: „S-a dat un ordin greşit. Numai acum, după 8 ani, sunt agresiv?”





























