Închide meniul

Edwin van der Sar, primul mesaj după ce a suferit o hemoragie cerebrală: “Sper să mă întorc acasă săptămâna viitoare”

Bogdan Stănescu Publicat: 19 iulie 2023, 20:47

Comentarii
Edwin van der Sar, primul mesaj după ce a suferit o hemoragie cerebrală: Sper să mă întorc acasă săptămâna viitoare

Edwin van der Sar, pe patul de spital / Twitter

Fostul fotbalist Edwin van der Sar a anunţat, printr-un mesaj postat în social media, că însă este în spital, dar nu la terapie intensivă, şi speră să fie externat săptămâna viitoare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fostul director executiv al clubului Ajax Amsterdam a suferit o hemoragie cerebrală în data de 7 iulie, în timp ce se afla în vacanţă în Croaţia.

Edwin van der Sar, primul mesaj după ce a suferit o hemoragie cerebrală

În primul rând, vrem să mulţumim tuturor pentru toate mesajele minunate şi de susţinere.

Mă bucur să vă anunţ că nu mai sunt în unitatea de terapie intensivă. Cu toate acestea, sunt încă în spital. Sper să mă întorc acasă săptămâna viitoare şi să fac următorul pas în recuperarea mea!”, a notat Van der Sar pe Twitter, informează news.ro.

Fostul portar olandez în vârstă de 53 de ani a fost internat la terapie intensivă, după ce a suferit o hemoragie cerebrală, în timp ce se afla în vacanță pe o insulă din Croația. Acesta a fost transportat cu elicopterul până la cel mai apropiat spital.

Reclamă
Reclamă

Ajax anunţa că Edwin van der Sar se afla la terapie intensivă

Edwin van der Sar va rămâne deocamdată la terapie intensivă. Starea sa este stabilă, dar în continuare îngrijorătoare. Ajax împărtăşeşte aceste informaţii în numele lui Annemarie van der Sar, soţia lui Edwin.

Familia Van der Sar, împreună cu Ajax, este recunoscătoare şi profund emoţionată de numeroasele mesaje de susţinere”, anunţa clubul Ajax după ce fostul mare portar al clubului olandez şi ulterior al lui Manchester United a suferit o hemoragie cerebrală.

Edwin van der Sar, o legendă a lui Ajax şi a naţionalei Olandei

Edwin van der Sar a scris o pagină importantă în istoria fotbalului din Țările de Jos. Acesta a câștigat UEFA Champions League-ul alături de Ajax, dar și de Manchester United. De asemenea, a participat alături de echipa națională a Țărilor de Jos la Campionatul Mondial din 1998, atunci când olandezii au ajuns până în semifinale.

Reclamă

De asemenea, în perioada jucată la Manchester United, Van der Sar a pierdut și două finale ale UEFA Champions League. După ce s-a retras din activitate, fostul portar a ocupat poziții administrative în cadrul clubului Ajax.

Van der Sar este unul dintre cei mai mari portari din istorie, datorită evoluțiilor excelente pe care le-a avut în cariera sa. În total, acesta a jucat 821 de partide pentru toate cluburile la care a fost legitimat și a încasat doar 718 goluri. De asemenea, în 368 dintre partidele jucate nu a încasat niciun gol.

În cariera sa, olandezul a jucat pentru Foreholte, Noordwijk, Ajax, Juventus, Fulham și Manchester United. Acesta deține un palmares mare, de la cluburile la care a cunoscut cea mai bună formă a carierei: Ajax și Manchester United. Cele mai importante trofee din vitrina fostului portar sunt: 4 titluri în Premier League, 2 trofee UEFA Champions League, o Cupă UEFA, o Supercupă a Europei și o Cupă Mondială a Cluburilor.

Edwin van der Sar nu mai dorea să continue la Ajax

În acest an, van der Sar a hotărât să nu mai continue ca oficial la Ajax. Totuși, acest lucru ar fi trebuit să se întâmple de la data de 1 august. Fostul portar a făcut un anunț, în luna mai, în care și-a anunțat intenția de a părăsi clubul.

„După 11 ani petrecuți ca și oficial al clubului, doresc să plec. Am petrecut clipe frumoase împreună, dar de asemenea a fost și o perioadă extrem de dificilă.

Le sunt recunoscător persoanelor pe care le-am întâlnit în a doua mea carieră la Ajax. Am atins multe obiective împreună. Totuși, simt că trebuie să mă odihnesc și să experimentez alte lucruri”, a spus atunci Edwin van der Sar.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga derby-ul dintre FCSB şi CFR?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:41 23 ian.
Inter – Pisa 6-2. ”Remontada” senzațională a echipei antrenate de Cristi Chivu! 6 puncte peste rivala Milan
23:10 23 ian.
Dan Șucu aduce un fotbalist brazilian la Rapid! Cine este jucătorul care evoluează pe același post cu Alex Dobre
23:10 23 ian.
Kennedy Boateng a recunoscut că a fost salvat de Raul Opruţ după gafa făcută: “Mă simt uşurat că a marcat”
22:46 23 ian.
Cum l-a numit Kopic pe Opruţ, după ce a dus-o pe Dinamo pe primul loc! Mesaj surprinzător pentru toţi românii
22:41 23 ian.
Dorinel Munteanu surprinde, după Hermannstadt – Dinamo 1-2: „Adversarul de azi nu ne-a pus probleme”
22:36 23 ian.
VIDEOEroul “câinilor”, Raul Opruţ, mesaj de pe teren pentru fanii alb-roşii după ce a dus-o pe Dinamo pe primul loc!
1 Primul jucător dat afară de Gigi Becali de la FCSB, după ruşinea de la Zagreb: “Poate să plece de mâine” 2 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Atacantul de 40 de milioane de euro merge în Ligue 1 3 Atacant de 2 milioane de euro la FCSB, după ruşinea de la Zagreb. Gigi Becali a făcut anunţul 4 S-a făcut! Botoşani îl aduce în Liga 1 pe fostul jucător de la FCSB! Lovitura dată de Iftime 5 “A făcut o greşeală capitală” Reacţia lui Ion Ţiriac după scandalul dintre Sorana Cîrstea şi Naomi Osaka! 6 Denis Alibec pleacă de la FCSB! Atacantul va fi antrenat de un român
Citește și