Aryna Sabalenka şi iubitul ei, care a decedat / Profimedia Images
Fosta soţie a lui Konstantin Koltsov a lansat o nouă ipoteză în cazul morţii iubitului Arynei Sabalenka. Julija Mikhailova, care avea 3 copii cu fostul hocheist, nu crede că el s-ar fi sinucis.
Fosta soţie a lui Koltsov e de părere că, cel mai probabil, ar fi fost un accident pe fondul consumului de alcool de către bărbat.
Fosta soţie a lui Konstantin Koltsov a lansat o nouă ipoteză, de-a dreptul şocantă, în cazul morţii iubitului Arynei Sabalenka!
„Cel mai probabil, era beat. Din nefericire, jucătorii de hochei au problema asta. Au fost găsite sticle goale de alcool în camera în care stătea Konstantin. Camera avea un balcon cu priveliște la ocean. Probabil, Konstantin nu mai era conștient de acțiunile lui.
Intenția lui nu era să se sinucidă. Sigur, i-ar fi putut trece orice prin cap, dar nu e niciun semn de sinucidere. Încă mai avem vechiul computer al lui Konstantin. Îi știu parolele și am reușit să intru pe contul lui de email.
Știu că închiriase mai multe apartamente în diferite locații. De asemenea, închiriase o mașină pentru mult timp. Nu sunt semne de sinucidere”, a declarat Julija Mikhailova în presa din Belarus, potrivit Daily Mail.
Decizia luată de Aryna Sabalenka, la doar câteva ore după moartea iubitului său de 42 de ani
Decizia luată de Aryna Sabalenka, la doar câteva ore după moartea iubitului său de 42 de ani. Astfel, numărul 2 WTA a decis să joace la turneul de la Miami, dar nu va participa la nicio conferinţă de presă.
Aryna Sabalenka a luat decizia de a juca la turneul de la Miami. În turul al doilea, Sabalenka ar urma să o întâlnească pe Paula Badosa, care a învins-o pe Halep. Pentru Halep, partida cu Badosa a fost prima după un an şi jumătate de absenţă de la turnee, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat.
Conform poliţiei americane, Konstantin Koltsov, în vârstă de 42 de ani, s-ar fi sinucis. Chiar dacă trece printr-o dramă fără margini, Sabalenka a decis să nu se retragă de la turneul de la Miami. Astfel, aceasta va juca, dar nu va participa la nicio întâlnire cu presa, informa tennisnews.com.br.
„Nu merita asta” Mesaje de susţinere pentru Aryna Sabalenka, după ce iubitul ei a murit subit, înainte de a împlini 43 de ani!
Pe reţelele sociale au apărut numeroase mesaje de susţinere pentru Aryna Sabalenka, după ce iubitul ei a murit la numai 42 de ani.
Konstantin Koltsov a încetat din viaţă în cursul zilei de luni. Echipa de hochei pe care acesta o antrena a confirmat decesul acestuia. Cauza morţii iubitului Arynei Sabalenka nu a fost încă dezvăluită.
Pe reţeaua X, fostul Twitter, fanii i-au transmis condoleanţe Arynei Sabalenka. Ei au remarcat ce lovitură a primit acum dubla campioană de la Australian Open, la doar 5 ani după ce îşi pierdea tatăl în circumstanţe similare.
„Mă doare inima pentru Aryna. Fiind o persoană care și-a pierdut un părinte și, ulterior, pe cineva drag mie, la doi ani distanță, este un lucru îngrozitor peste care să treci”, a scris cineva.
„Condoleanţe pentru Sabalenka! Nu merita deloc asta! Tatăl ei şi acum prietenul ei, e teribil pentru ea”, a fost un alt mesaj postat de un utilizator.
„E îngrozitor! Este o persoană minunată, nici nu-mi pot imagina prin cât de multă durere trece”, „Îi trimit toată dragostea mea Arynei”, „Este o persoană atât de dulce și nu merita să treacă prin atât de multă durere la o vârstă atât de fragedă. O veste sfâșietoare pentru familia Arynei și cea a lui Konstantin. Sper să se odihnească în pace”, „Îmi pare rău atât de rău pentru tine, Aryna. Eşti o persoană minunată. Te-am văzut anul trecut în Miami. Dumnezeu să te binecuvânteze, dragă”, au fost alte mesaje de susţinere pentru Aryna Sabalenka.
- O nouă ipoteză, şocantă, în cazul morţii iubitului Arynei Sabalenka
- Fosta soţie a lui Konstantin Koltsov crede că ar fi fost un accident pe fondul consumului de alcool
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Manchester City - Inter se joacă sâmbătă, 1 august, de la ora 14:30, LIVE în AntenaPLAY
- „Mărginaşi care se trezesc vorbind” De ce s-a răcit, de fapt, relaţia lui Victor şi Giovanni Becali cu vărul lor Gigi
- Afacerea de 13 milioane de euro a lui Gigi Becali care e blocată de ani de zile de stat: „Cum să pui condiţii, nebunule?”
- Cu cine „l-a schimbat” Simona Halep pe Dorin Mateiu. Fosta sportivă, fotografii cu favoritul lui Stere Halep
- Ce încurcătură: fosta lui Cristiano Ronaldo, într-o relație cu „bărbatul lui Kendall Jenner”
- Cu ce se ocupă bruneta superbă, cunoscută de toată planeta, după ce soţul milionar, cu care are 3 copii, a înşelat-o!






























