Închide meniul
Foto

Gică Hagi, moment memorabil cu fiica sa: “A meditat cu mama ei o zi! Probabil că eu îi sperii pe copii!”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 2 ianuarie 2023, 10:30

Comentarii

Gică Hagi, moment memorabil cu fiica sa. “Regele” a vorbit despre momentul în care Kira Hagi i-a spus că vrea să devină actriţă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gică Hagi a dezvăluit că a întrebat-o pe Kira când aceasta avea vârsta de 16 ani ce vrea să devină. Când a auzit răspunsul fiicei lui, Hagi i-a transmis să se mai gândească o zi. Kira a ales să se sfătuiască cu mama sa în privinţa viitorului său.

Gică Hagi, moment memorabil cu fiica sa

Ea muncește, are direcția ei în viață, ea și-a ales-o. La 16 ani, pentru că pe Ianis nu mai era cazul să-l întreb. Știam deja. Kira mi-a zis ce vrea și apoi i-am dat o zi să se mai gândească. A meditat cu mama ei o zi, pentru că față de mine avea niște temeri. Probabil îi sperii eu pe copii, de-aia a meditat cu maică-sa. A rămas cum a dorit ea și am susținut-o sută la sută din acel moment. I-am spus că e important să facă ce îi place, să facă ce vrea ea, nu ce vreau eu sau mama ei.

Sunt foarte mândru! Asta e, după părerea mea, cea mai mare mulțumire a părinților, să-și vadă copiii muncind. Mai mult decât mândrie și fericire, e liniște. Dormi liniștit noaptea. Eu mi-am învățat copiii să muncească. Când muncești, depinzi doar de tine. Ca părinte ai o problemă dacă îți întrebi copilul, după 18 ani, „ce faci, tati, azi?” și el îți răspunde „Nu știu!” Cum adică să nu știi? Fiecare trebuie să muncească“, a povestit Gică Hagi pentru fanatik.ro.

Ce înseamnă pentru Kira Hagi faptul că poartă numele lui Gică Hagi

Kira Hagi a dezvăluit ce înseamnă pentru ea faptul că poartă numele „Regelui” Gică Hagi. Fiica celui mai bun mai bun jucător din istoria naţionalei de fotbal a României a oferit declaraţii emoţionante.

Reclamă
Reclamă

Kira se pregăteşte să îşi facă debutul într-un serial de televiziune. O va interpreta pe Mira Bădescu în serialul Lia, care va fi pe Antena 1. În vârstă de 26 de ani, fiica lui Gică Hagi a studiat actoria la New York Film Academy, unde s-a licenţiat, în 2017, în Acting for Film.

Kira Hagi a recunoscut că nu simte presiunea numelui pe care îl poartă. Mai mult decât atât, consideră că este „o onoare şi o binecuvântare”.

(Reporter: Cum este pentru tine să fii fata lui Gică Hagi? Este greu, este dificil?) Mă întrebaţi dacă este o povară? Nu este. E o onoare şi o binecuvântare să port numele pe care îl port pentru că este muncit. Mă încurajează să fiu mai determinată, mai competitivă şi mai ambiţioasă.

Reclamă

Aș putea să scriu o carte cu câte sfaturi mi-a dat tata, dar cel mai important și ce mi-au spus ambii părinți este să iubești ceea ce faci„, a declarat Kira Hagi pentru antenasport.ro.

Sora lui Ianis Hagi nu regretă că a decis să revină în România şi este mulţumită că îşi trăieşte visul.

Am primit un rol aici în România și de aceea m-am și întors, pentru a-mi practica meseria. Lucrez din ce în ce mai mult. Pentru orice actor este important să ai constanță, să lucrezi în fiecare zi. (…) Am plecat ca să rămân în America, doar că am realizat acolo că vreau să trăiesc nu visul american, ci visul meu„, a mai spus Kira.

Kira Hagi a avut un vernisaj în Bucureşti

La finalul lunii octombrie, Kira a lansat un verinaj de pictură, “Rădăcini”, la o galerie din Capitală. Au fost expuse mai multe tablouri pictate de Kira Hagi. Ilie Dumitrescu şi-a dorit să cumpere unul.

Gică Hagi nu a putut participa la expoziţia fiicei sale. Echipa lui, Farul, avea meci în Bănie cu FC U Craiova 1948. Nici Ianis Hagi nu a putut fi prezent la evenimentul din Bucureşti.

Pictez de când mă ştiu. Noi pictăm pentru că se naşte ceva în noi… respirăm, pictăm, cântăm. (Reporter: Care e cel mai mare susţinător al tău?) Echipa de aici, ei mă susţin, oamenii din sală, toata familia. Mama e aici, bunicii sunt aici şi le mulţumesc din suflet că sunt alături de mine.

Tata e la meci. El mă susţine în orice fac, e cu sufletul alături de noi. E important să spun: ‘Hai, Farul!’. Despre fotbal, doar susţin echipa“, a declarat Kira Hagi.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:51
Ce se întâmplă cu 2.5 miliarde de euro după ce Roman Abramovich a vândut Chelsea
15:15
Premii record la World Cup 2026! Câţi bani poate câştiga România dacă ajunge în grupe. Sumă uriaşă pentru campioană
14:56
Gigi Becali a ofertat un mare dinamovist pentru a fi antrenor la FCSB. Dezvăluire incendiară
14:51
Carlos Alcaraz s-a despărţit de antrenorul Juan Carlos Ferrero! Anunţ şoc în tenis: “E o zi dificilă”
14:38
Mihai Covaliu, discurs sincer înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă: “Voi fi puţin mai circumspect”
14:26
Pe urmele lui Dennis Man. Meciul FCSB – Rapid îi decide transferul carierei. Cine vine să-l urmărească
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 3 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 4 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 5 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el 6 Adi Popa face praf un fost coleg de la FCSB: “Am mai multe trofee decât are el goluri!”
Citește și