Helmut Duckadam, interviu exclusiv pentru AS.ro
Născut de „ziua păcălelilor”, pe 1 aprilie, Helmut Duckadam s-a trezit cu cel mai frumos cadou: un tablou uriaş, cu toate momentele de vis de la Sevilla. Un pictor i-a făcut surpriza şi i-a desenat povestea unei seri de neuitat.
Tabloul uriaş şi-a găsit imediat loc pe un perete din casa lui Helmut Duckadam. E făcut după mărimea „Eroului de la Sevilla”.
Helmut Duckadam a împlinit 65 de ani şi a primit cel mai frumos cadou de ziua lui
„Dacă o să întindă domnul Duckadam braţele, o să vedeţi că este fix din colţul imaginii din dreapta şi până în colţul imaginii din stânga„, a precizat artistul Adrian Mitu.
„Am anvergura mare„, a reacţionat imediat legenda Stelei.
„Este un cadou pe care mi l-am dorit de vreo 2 ani de zile„, a mai spus Duckadam.
Helmut Duckadam a ieşit oficial la pensie. A împlinit 65 de ani şi a sărbătorit în familie, cu vinul care-i poartă numele, dar şi cu sangria spaniolă, ca la Sevilla.
„(Reporter: Cum vă simţiţi la 65 de ani?) Mai bătrân, n-aş putea spune mai tânăr!„, a glumit portarul care a scris istorie în Ghencea.
Duckadam a pregătit şi masa, de ziua lui. „Eroul de la Sevilla” n-a scapat nici de păcăleli. A rămas cu gura căscată când a auzit că Mircea Lucescu a anunţat că preia Rapidul.
„Dacă a anunţat… îl cunosc pe nea Mircea, dacă spune el şi face!„, a declarat legenda Stelei.
Apoi a aflat că nu este adevărat. Încă.
„Chiar dacă a fost o păcăleală, eu chiar o iau în serios. S-ar putea să se adeverească în vară„, a ţinut să afirme Helmut Duckadam.
Pe lângă triumful din Cupa Campionilor Europeni, Helmut Duckadam a câştigat două titluri cu Steaua (1985, 1986) şi o Cupă a României (1985). În 1986 a fost desemnat cel mai bun fotbalist român şi a fost pe locul 8 în clasamentul pentru Balonul de Aur. Şi-a încheiat cariera în 1991.
- Helmut Duckadam a primit cel mai frumos cadou de ziua lui
- Cum a reacţionat „Eroul de la Sevilla”, care a împlinit 65 de ani
- Manchester City - Inter se joacă sâmbătă, de la ora 12:45, LIVE în AntenaPLAY
- Real Madrid - Fiorentina se joacă sâmbătă, de la ora 19:00, LIVE în AntenaPLAY
- A murit tatăl lui Adrian Mutu, la 75 de ani! „Cu o durere greu de spus în cuvinte…”
- „Mărginaşi care se trezesc vorbind” De ce s-a răcit, de fapt, relaţia lui Victor şi Giovanni Becali cu vărul lor Gigi
- Afacerea de 13 milioane de euro a lui Gigi Becali care e blocată de ani de zile de stat: „Cum să pui condiţii, nebunule?”
- Cu cine „l-a schimbat” Simona Halep pe Dorin Mateiu. Fosta sportivă, fotografii cu favoritul lui Stere Halep
- Ce încurcătură: fosta lui Cristiano Ronaldo, într-o relație cu „bărbatul lui Kendall Jenner”

































