În această săptămână, Nick Cummins a postat un videoclip care a devenit imediat viral. În timp ce conducea, a văzut animalul care se zbătea după ce a rămas cu capul înţepenit într-un gard din sârmă ghimpată. Nu a stat pe gânduri şi a oprit maşina.
Nick Cummins, intervenţie salvatoare
Tânărul de 33 de ani era alături de prietena lui. Aceasta s-a pus imediat pe filmat. Nick a încercat să calmeze oaia, după care a arătat că încă este într-o formă de zile mari. A reuşit să îi scoată animalului capul blocat în gard. Apoi a mai avut o provocare.
Cummins nu a putut să lase oaia să zburde printre maşini, aşa că a aruncat-o pe cealaltă parte a gardului. A prins-o de picioare, a ridicat-o în aer şi i-a salvat viaţa.
„În Noua Zeelandă, acest lucru ar fi fost făcut într-un mod total diferit„, a glumit Nick Cummins în postarea de pe contul său de Instagram, amintind de meciurile de foc pe care le avea cu rivalii săi.
https://www.instagram.com/p/CUCcvQylSt3/
Potrivit The Sun, imaginile au avut un impact uriaş. Au strâns nu mai puţin de 11 milioane de vizualizări.
Cummings a avut 15 selecţii în naţionala Australiei. A debutat în 2012, dar a jucat ultimul său meci împotriva Franţei, doi ani mai târziu. S-a retras după o dramă din familie. Tatăl său a fost diagnosticat cu cancer terminal de prostată, iar Nick a decis să îi fie alături celui care a crescut, singur, opt copii.
- Nick Cummins, intervenţie spectaculoasă pentru salvarea unei oi
- Imaginile au fost văzute de 11 milioane de oameni
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- David Popovici a intervenit în scandalul „merdenelor”. Reacţie neaşteptată: „Eat…”
- Milionarul „secret” din fotbalul românesc care a făcut avere cu merdenele şi pâine. Ai ştiut de el?
- Călugării români, slujitori la cei greci? Gigi Becali a plecat cu 3 milioane de dolari cash după el pe Muntele Athos
- Ion Ţiriac, investiţie uriaşă în România! Edilul a anunţat lovitura de proporţii: „Mulţumesc pentru angajament”
- Cine este soția lui Gică Hagi și cu ce se ocupă, de fapt. Ce studii a făcut, puţini români ştiu: „Ea e patroana”

































