Jan Ullrich, ciclistul care pedalează după pacea sufletească și nu o poate prinde

Foto: Profimediaimages

A doua zi de decembrie, Jan Ullrich a adunat 48 de ani. A celebrat ca la carte, în Cuba, cu alcool și droguri. ”Ca să uite de despărțirea de logodnica sa”, l-au apărat prietenii cu care făcuse noaptea-zi. A luat avionul spre Europa, ca să se întoarcă acasă și, pe scara aeroplanului, în Mexic, a căzut. Filmul i s-a rupt. L-au dus direct la spital, l-au internat. A apărut Lance Armstrong, prietenul său, pe care nu l-a recunoscut ore bune. Când și-a revenit, l-au făcut colet și l-au trimis către clinica de reabilitare din Elveția, unde e un fel de client permanent când nu evadează în tot felul de escapade ciudate. Lucrurile acestea s-au petrecut și în 2018, așa că apropiații nu se mai sperie. Dar parcă de fiecare dată e diferit. Ciclistul care pedaleasă după pacea sufletească și nu o poate prinde…

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Unicul neamț câștigător de Turul Franței, în 1997, a pierdut șirul nebuniilor pe care le-a făcut. A sărit gardul la vecini iar amărâții s-au retras în casă văzându-l cum urlă. Se găsea în curtea faimosului actor german Til Schweiger... A condus beat și a primit închisoare cu suspendare, a devenit clientul clinicilor de dezalcoolizare… Soția și-a luat copiii, cu mult timp în urmă, și s-au ascuns în Elveția, pe malul Lacului Constanța, pentru că nu mai puteau suporta ieșirile fostului rutier. În Germania a agresat o femeie într-un hotel. Au fost la un pas să-l bage în cămașă de forță. Atunci s-a ițit Lance Armstrong, un fel de înger de-al său. L-a luat în brațe, l-a îmbărbătat, s-au pozat dimpreună. Iar Jan i-a promis că va bea numai apă… Aș!

Și-au adus aminte de duelurile de cu 25 de ani în urmă. Lance îl învingea, Tur după Tur, pe ”Indurain din Est”, așa cum era alintat pentru că se născuse-n Rostock. Până în 1997, când a terminat primul. ”La 13 sau 14 ani, când eram la școala de ciclism, habar nu aveam că există Turul Franței”, declara. ”Am avut un tată alcoolic și violent”, spunea de fiecare dată când era întrebat despre copilărie. ”Singura amintire? Cicatricea de pe creștet, făcută de tata la șase ani, când m-a bătut! De aia mă și tundeam scurt! Ca să o văd, ca să nu uit!”

”Ori sunt totul ori sunt nimic!”

Era pe val, era popular, când ”Operațiunea Puerto”, rețeaua de dopaj pusă la cale de medicul Eufemiano Fuentes, l-a obligat să se retragă, la 33 de ani. A intrat într-un vârtej, precum Jose Maria Jimenez Sastre, ”El Chava”, ori ca Marco Pantani, stinși unul după celălalt, la distanță de un an. Poliție, cadre medicale, poze în presa de scandal.

Cu trei luni în urmă, Armostrong l-a repus, din nou, pe linia de plutire. L-a adus invitat într-un podcast. I-a mulțumit americanului pentru faptul că l-a… ajutat să bea apă. I-a dezvăluit că are o nouă logodnică, i-a povestit cum își vizitează cei patru copii. ”Cu trei ani în urmă ai venit și m-ai făcut fericit. Mi-ai salvat viața, eram precum Marco Pantani, pe jumătate mort. Dar m-am recuperat”, a spus Ullrich în podcast. ”Dumnezeu mi-a dat acest corp și acest talent. Ori sunt totul ori sunt nimic. Am lăsat drogurile, mănânc sănătos”, au fost vorbele sale.

Reclamă

A urmat faimoasa cursă ciclistă ”Mallorca 312”. Și-a regăsit prietenii, Joseba Beloki ori Fernando Escartin, și ei ”clienți” de-ai lui Eufemiano Fuentes ori Michele Ferrari. Toți au fost fericiți. Ori cel puțin așa păreau.

Până acum cîteva zile. Cuba, scara avionului din Mexic, spitalul, clinica, ”circuit” reluat. Ullrich a revenit la vechile ”obiceiuri”…