Mihai Matei și Anca Răcătean sunt românii care se pregătesc să cucerească vârful Manaslu (8.163 metri)

Antena Sport Publicat: 29 august 2022, 17:38 / Actualizat: 29 august 2022, 21:46

Comentarii
Mihai Matei și Anca Răcătean sunt românii care se pregătesc să cucerească vârful Manaslu (8.163 metri)

Mihai Matei și Anca Răcătean / Colaj Facebook

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mihai Matei și Anca Răcătean sunt cei doi români care se pregătesc să cucerească vârful Manaslu, al optulea cel mai înalt din lume. Expediția celor doi va începe pe 2 septembrie și va dura până pe 8 octombrie. Pentru Anca și Mihai, acesta este primul vârf de peste 8000 de metri pe care au șansa de a-l cuceri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Asta nu înseamnă că aceasta este prima expediție de anvergură pentru ei. Împreună, au pus steagul României pe Kilimanjaro (5.895 metri), cel mai înalt vârf din Africa, pe Aconcagua (6.962 metri), Island Peak (6.189 metri) sau Ama Dablam (6.812 metri).

Mihai Matei și Anca Răcătean se pregătesc să cucerească vârful Manaslu (8.163 metri)

În cazul în care vor cuceri Manaslu, Anca și Mihai și-au setat un obiectiv spectaculos pentru 2023, când ar urma să încerce o ascensiune pe Everest și Lhotse, una pe care Gabriel Băicuș a reușit-o în mai puțin de 24 de ore. Mai mult, Mihai, care este ghid montan profesionist, și Anca, alpinistă amatoare, își mai propun să urce împreună toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume, dar și să ajungă pe schiuri la Polul Nord și Polul Sud.

Revenind la vârful Manaslu, în expediția ce va începe pe 2 septembrie vor fi prezenți în jur de 40 de alpiniști, fiind ajutași de ghizi nepalezi. Manaslu este un munte cu altitudinea de 8.163 de metri, din districtul Gorkha, Nepal.

Mihai Matei / facebook.com/mitza.matei.52
Mihai Matei / facebook.com/mitza.matei.52

Cine sunt Mihai Matei și Anca Răcătean

Mihai Matei este un ghid atestat de Ministerul Turismului. El organizează expediții în întreaga lume. Pentru el, totul a pornit în perioada liceului, când mergea pe munte cu amicii săi. După ce în facultate a fost instructor de arte marțiale (are centura neagră!!), au urmat apoi și 4 ani în care a fost jurnalist.

Reclamă
Reclamă

”Toata viața mea am făcut sport. Am fost 4 ani jurnalist, iar mai apoi am devenit cadru militar. Timp de 5 ani am făcut cursuri de supraviețuire, însă în 2010 am părăsit sistemul militar și am vrut să fac ceva pentru mine. Atunci a fost momentul în care am reluat drumețiile și cățărările pe munte.

În februarie (n.r. – 2019) am urcat cel mai înalt vârf din Anzii Cordilieri, Aconcagua, care are 6.962 de metri, împreună cu alte 10 persoane și a trebuit să am grijă de ele. Când mergi ca alpinist, obții banii din sponsorizări și mai mai multă libertate. În general, o tură ghidată durează 2-3 săptămâni, în timp ce, dacă te duci singur, poți sta și până la 2-3 luni în Himalaya, de exemplu.

Mihai Matei / facebook.com/mitza.matei.52
Mihai Matei și Anca Răcătean / facebook.com/mitza.matei.52

Am avut persoane foarte bine pregătite, dar și oameni normali care au plecat de la birou și au vrut să facă acest lucru. Din acest motiv ei au avut nevoie de antrenament. Cel mai în vârstă client pe care l-am avut a fost un domn de 64 de ani cu care am urcat pe Elbrus, la 5.642 de metri înălțime, în timp ce cel mai tânăr avea doar 8 ani. Cu cel din urmă am urcat 5 vârfuri din România care aveau peste 1.500 de metri, dar am fost și în Balcani, în Muntenegru”, spunea Mihai, în 2019, conform bizbrasov.ro.

Reclamă

Anca Răcătean: ”Visul de a ajunge cât mai sus posibil s-a instalat destul de rapid”

De partea cealaltă, Anca, care are 36 de ani, începea să iubească munții prin competițiile de alergare montană, ea ajungând în 2018 pe primul ei vârf, Retezat. Au urmat weekend-uri pe creste din Făgăraș, Retezat sau Parâng.

”Visul de a ajunge cât mai sus posibil s-a instalat destul de rapid, astfel că pregătirea mea a început prin participarea la ateliere de inițiere și ture de iarnă. Astfel, în 2021 am depășit granițele țării și m-am îndreptat către Bulgaria, atingând pentru prima dată un vârf de peste 3000 de metri- vârful Musala.

Anul 2021 a fost anul provocărilor deoarece în fiecare drumeție am urcat din ce în ce mai sus. Cel mai mare vis al meu poartă numărul 8.848 – Everest. Îmi doresc să urc toți cei 14 optmiari, să duc la bun sfârșit 7 Summits (momentan mai am 5 vârfuri de urcat), însă nu mi-am setat un timp limită, ci îi voi urca în funcție de posibilitățile financiare și de pregătirea fizică”, a spus și Anca, cea de-a patra femeie din România care a urcat Ama Dablam, primele trei fiind profesioniste.

Anca Răcătean și Mihai Matei / facebook.com/LavendArt
Anca Răcătean și Mihai Matei / facebook.com/LavendArt
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va reuși Marius Baciu să ducă FCSB în preliminariile Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
14:15

Eroii Campionatului Mondial | Fotbalul l-a salvat dintr-un lagăr din Maramureș și a câștigat World Cup în 1954

14:10

Naţionala Republicii Democrate Congo îşi anulează cantonamentul local, din cauza epidemiei de Ebola

13:18

AUR cere indemnizaţii de merit pentru componenţii Steaua 86

13:04

Egipt și-a anunțat lotul pentru Cupa Mondială. Mohamed Salah e vedeta “faraonilor”

12:37

Ce surpriză! Noul puști minune al Barcelonei, convocat la Campionatul Mondial

12:28

Rafa Nadal a dat verdictul după ce Carlos Alcaraz s-a retras și de la Wimbledon: “Și eu m-am accidentat așa”

1 Transfer de Liga Campionilor pentru Al-Hamlawi. Suma oferită pentru jucătorul Universității Craiova 2 Dinamo a făcut un transfer de la FC Argeș. Mutare surpriză 3 Presa din Rusia anunță cine îl înlocuiește pe Răzvan Lucescu la PAOK 4 LPF a decis când se joacă Dinamo – FCSB / Botoșani, finala barajului pentru Conference League 5 Decizia luată de Florinel Coman în privinţa întoarcerii la FCSB! 6 Universitatea Craiova a ofertat un jucător de la U Cluj înainte de finala pentru campionat
Citește și