Mircea Tutovan a murit la 71 de ani. Anunţul a fost făcut de Federaţia Română de Volei pe reţelele de socializare.
Mircea Tutovan, unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut voleiul românesc, a încetat din viaţă la 71 de ani, a anunţat Federaţia Română de Volei.
Mircea Tutovan a murit la 71 de ani
Cel care a scris istorie pentru România, a ajuns sâmbătă seara la spitalul din Zalău. O infecţie puternică i-a afectat organismul, dar avea şi probleme cardiace. Fiul său, Marius Tutovan este cel care a anunţat decesul, scrie news.ro.
Mircea Tutovan este jucătorul care a revoluţionat voleiul din România prin puterea serviciului său. În palmaresul său figurează Cupa Campionilor Europeni, dar şi 10 titluri de campion naţional cu Dinamo. În 1977, a primit porecla de ”Tunarul Europei”. Atunci a luat locul trei la Europene cu naţionala României, turneu disputat în Finlanda. Tot atunci s-a format prima echipă ideală a Europei, Tutovan fiind ales să facă parte din ea, alături de doi jucători ruşi, doi polonezi şi un maghiar.
După perioada petrecută la Dinamo, Tutovan a ajuns la Şimleu Silvaniei, formaţie cu care a cucerit Cupa Balcanică. Ulterior, a ajuns câteva sezoane şi la Elcond Zalău. Tutovan s-a retras la vârsta de 41 de ani. Pentru naţionala României a jucat peste 300 de partide. A cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene din 1971 şi 1977. Mai mult, la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen, cu Tutovan în teren, România a ocupat locul 5.
În 13 martie, ”tunarul Europei” aşa cum îl ştia o lume întreagă, ar fi împlinit 72 de ani.
- Mircea Tutovan a murit la 71 de ani
- Anunţul a fost făcut de Federaţia Română de Volei pe reţelele de socializare
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- David Popovici a intervenit în scandalul „merdenelor”. Reacţie neaşteptată: „Eat…”
- Milionarul „secret” din fotbalul românesc care a făcut avere cu merdenele şi pâine. Ai ştiut de el?
- Călugării români, slujitori la cei greci? Gigi Becali a plecat cu 3 milioane de dolari cash după el pe Muntele Athos
- Ion Ţiriac, investiţie uriaşă în România! Edilul a anunţat lovitura de proporţii: „Mulţumesc pentru angajament”
- Cine este soția lui Gică Hagi și cu ce se ocupă, de fapt. Ce studii a făcut, puţini români ştiu: „Ea e patroana”
































