Elisabeta Lipă a oferit o reacţie emoţionantă după ce Mihai Leu, primul campion mondial la profesionişti din istoria boxului românesc, dar şi campion naţional de raliuri, a murit la vârsta de 56 de ani. Fostul pugilist suferea de mai multe probleme de sănătate, iar în ultima perioadă fusese internet la spitalul Fundeni.
El se afla la fundeni încă de pe 21 iunie, atunci când a fost transportat la spital cu un elicopter, după ce a făcut din nou hemoragie. El a avut insuficienţă pulmonară şi metastaze pulmonare.
Elisabeta Lipă, reacţie emoţionantă după moartea lui Mihai Leu: “Un caracter nobil”
Fosta mare campioană Elisabeta Lipă a notat, într-un mesaj emoţionant postat în social media, că România este mai săracă în urma decesului lui Mihai Leu, un “om de valoare rară”.
“Azi noapte, România a mai pierdut un campion.
Inimă de Leu s-a stins, dar curajul, demnitatea şi forţa cu care a luptat până în ultima clipă rămân o lecţie de viaţă pentru noi toţi. Mihai Leu nu a fost doar un mare sportiv, ci un simbol al perseverenţei, al eleganţei în înfruntarea greutăţilor şi al unui caracter nobil.
Pentru mine, pierderea lui nu înseamnă doar dispariţia unui campion, ci şi despărţirea dureroasă de un prieten drag. Sufletul îmi este trist şi îndoliat. A plecat un om de o valoare rară, un om care a ştiut să lupte nu doar în ring, ci şi în viaţă, cu aceeaşi forţă tăcută şi demnă.
Gândurile mele se îndreaptă acum către soţia lui, către copilul său şi întreaga familie – le doresc din inimă putere şi mângâiere în faţa acestei dureri nemărginite.
România este astăzi mai săracă. A pierdut nu doar un campion, ci şi un OM adevărat.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!”, a scris Lipă.
Mihai Leu a murit la 56 de ani
Pe pagina oficială de Facebook a lui Mihai Leu a fost făcut anunţul privind decesul fostului sportiv:
“Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.
Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.
Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.
Nu te vom uita niciodată”, este mesajul transmis pe pagina de Facebook a lui Mihai Leu.
- Gabi Tamaş a dezvăluit care a fost prima lui maşină! “Am luat-o la mâna a doua”
- Cât a ajuns să coste un sejur de Revelion 2026 la Hotelul Simona Halep
- Primele imagini cu Giorgios, fiul lui Ianis si al Elenei Hagi. Nepotul “Regelui” a fost botezat
- “Te faci că nu mă cunoşti?” Dialogul dintre Ionel Ganea şi oamenii legii! Fostul fotbalist a pierdut procesul
- Lewis Hamilton, devastat de durere după ce câinele Roscoe i-a murit: “Un înger şi un adevărat prieten”