Închide meniul

Când expiră contractele piloţilor de Formula 1! Analiza lui Adrian Georgescu

Adrian Georgescu Publicat: 13 noiembrie 2024, 8:00

Comentarii
Când expiră contractele piloţilor de Formula 1! Analiza lui Adrian Georgescu

Piloţii din Formula 1, în timpul unei curse/ Profimedia

Ne îndreptăm spre finalul de sezon și deja grila de anul viitor este aproape stabilită. Singura necunoscută pare a fi legată de situația lui Sergio Perez la Red Bull Racing și de numele pilotului care îl va înlocui.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Vă prezentăm în ceea ce urmează situația contractuală a fiecărui pilot din F1.

RED BULL RACING

Verstappen a semnat contractul cu Red Bull în luna mai a anului 2022 cu termen de expirare anul 2028. Din anul semnării, el a câștigat trei titluri individuale și se pregătește să-l obțină și pe cel de-al patrulea. Există însă clauze prin care Max poate pleca de la Red Bull până în 2028 dacă nu sunt atinse anumite praguri de performanță.

Sergio Perez are contract semnat până în 2026, dar există și în cazul lui clauze de performanță care sigur nu au fost îndeplinite. Anul viitor nu-l va găsi, probabil, la Red Bull, urmând să fie înlocuit de Colapinto sau de Lawson.

MERCEDES

George Russell și Lewis Hamilton au semnat în 2023 contracte pe doi ani. Despre septuplul campion mondial s-a aflat ulterior că avea o clauză de dezlegare după un singur sezon, pe care el a activat-o, plecând la Ferrari. Kimi Antonelli, înlocuitorul lui Lewis, are înțelegere semnată cu Mercedes doar pentru sezonul următor.

Reclamă
Reclamă

FERRARI

Lewis Hamilton a semnat un contract cu scuderia, din 2025, pe mai mulți ani. Numărul acestor nu a fost dezvăluit, dar se bănuiește că e vorba de trei.

Primul contract al lui Charles Leclerc cu Ferrari, început în 2019, a durat șase ani și a fost cel mai îndelungat semnat vreodată de scuderie cu un pilot. În luna ianuarie a acestui an, monegascul și-a prelungit înțelegerea cu Ferrari într-un deal întins pe mai mulți ani, numărul acestora nefiind dezvăluit. Se bănuiește că este tot un contract pe termen îndelungat, până în 2029.

MCLAREN

Ambii piloți au înțelegeri cu echipa pentru mai mulți ani. Norris a semnat în ianuarie 2024 un contract pe termen lung, „cel puțin până în 2025”. Se bănuiește că anul de încheiere a înțelegerii este 2027. Piastri a semnat până în 2026.

Reclamă

ASTON MARTIN

Echipa lui Lawrence Stroll a strâns un „dream team” de tehnicieni reputați, a construit un tunel de vânt performant și aruncă mulți bani pentru a-l aduce pe Max Verstappen. Fernando Alonso și Lance Stroll au amândoi înțelegeri până în 2026. Trebuie să ținem însă cont de doi factori: Alonso va avea la sfârșitul respectivului sezon 45 de ani, iar Lance Stroll e fiul patronului.

ALPINE

Echipa se va despărți de Ocon, în locul căruia va veni Jack Doohan, fiul marelui campion de motociclism Mick Doohan. Acesta a semnat un deal pe un singur sezon. Gasly va rămâne la Alpine, într-o înțelegere pe mai mulți ani.

WILLIAMS

Alex Albon a venit la Williams în 2022. Înțelegerea inițială dintre părți trebuia inițial să dureze până în 2025. A semnat apoi prelungirea, noua perioadă contractuală fiind „pe mai mulți ani”, deci Albon va fi la respectiva formație până cel puțin în 2026.

Formația cu sediul în Grove va avea un line-up foarte puternic la anul. Plecat de la Ferrari, Carlos Sainz a semnat un contract cu Williams pe mai mulți ani. Spaniolul a ezitat mult timp până să semneze, fiind în discuții cu multe echipe. Există însă clauze care îi permit să se extragă din înțelegerea cu Williams dacă va primi o ofertă de la o echipă mai bună.

RBR

Yuki Tsunoda a semnat deja pentru sezonul 2025. Va fi deja cel de-al cincilea an în care niponul va concura pentru respectivul team.

Despre Liam Lawson, cel care l-a înlocuit pe Daniel Ricciardo în această toamnă, încă nu se știe dacă va continua la RBR. Este posibil să fie „promovat” la echipa mare, Red Bull Racing.

Stake F1

Echipa care va deveni Audi în 2026 își va schimba la anul în totalitate linia de piloți. În locul lui Valtteri Bottas și Guanyu Zhou vor veni Nico Hulkenberg , într-o înțelegere pe mai mulți ani. Cel de-al doilea pilot va fi brazilianul Gabriel Bortoleto (20 de ani), care e liderul la zi în F2. Bortoleto a semnat pentru un singur an.

Haas

O altă echipă care-și va schimba integral line-up-ul. În locul lui Hulkenberg (plecat la Stake F1) și Magnussen vor veni Ollie Bearman (care a avut un debut spectaculos în F1, pentru Ferrari, în Arabia Saudită) și Esteban Ocon (venit de la Alpine), într-o înțelegere pe mai mulți ani.

Surse : The Race, Total-motorsport, PlanetF1.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga titlul la piloţi în Formula 1, în 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:16
Dan Alexa nu are dubii! Care este principala candidată la titlu în Liga 1, în viziunea ”Chirurgului”
17:58
EXCLUSIVGică Craioveanu nu o vede pe FCSB în play-off! Ştie cine va lua campionatul: “Fără discuţii”
17:57
Celta Vigo – PAOK LIVE SCORE (22:00). Răzvan Lucescu vrea „remontada” cu echipa lui Ionuț Radu. Programul serii de Europa
17:33
Daniel Pancu cere măsuri aspre în scandalul pariurilor de la Păulești: „Privare de libertate”
17:26
VideoAntena Sport Update. Cele mai importante ştiri ale zilei de 26 februarie
17:19
Lovitura încercată de Cristi Chivu pe piaţa transferurilor! Inter vrea un star de la Real Madrid!
1 Blaturi pentru pariuri în fotbalul românesc. Percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe 2 Anunţul lui Giuseppe Marotta despre plecarea lui Cristi Chivu şi venirea lui Simeone 3 Gino Iorgulescu, declaraţie surprinzătoare: “Dacă FCSB nu ajunge în play-off, toate cluburile au de pierdut” 4 FotoImplicată într-o afacere de 800 de milioane de euro! Ea este cea mai bogată fată de fotbalist din România 5 Ajuns rezervă la FCSB, transfer de 5 milioane de euro. Negocieri cu o echipă de top 6 Billel Omrani s-a întors în fotbalul românesc. Cu ce echipă a bătut palma
Citește și