"19 operații reușite, pacientul mort". CFR Cluj a făcut memoriu la CCA. "Dr. Hațegan: Malpraxis în formă continuată!"

Antena Sport Publicat: 30 aprilie 2021, 11:41

Comentarii
"19 operații reușite, pacientul mort". CFR Cluj a făcut memoriu la CCA. "Dr. Hațegan: Malpraxis în formă continuată!"

Hepta

CFR Cluj îl contestă pe Ovidiu Haţegan, cel mai important arbitru al momentului din România, pe care îl acuză că a defavorizat-o cu 19 greşeli grave.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"În urma declarațiilor, comentariilor și interpretărilor apărute în spațiul public, referitoare la ultima prestație a arbitrului Ovidiu Hațegan din meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova, scor 1-2, clubul nostru se simte obligat să aducă în fața dirigenților fotbalului românesc și a opiniei publice, doritoare de adevăr, câteva elemente suplimentare care să completeze întregul tablou al evenimentelor", se arată în comunicatul transmis de CFR Cluj pe site-ul oficial.

CFR Cluj a cerut să nu mai fie arbitrată de Ovidiu Haţegan

CFR Cluj a făcut o analiză detaliată a fazelor în care consideră că a fost dezavantajată de Ovidiu Haţegan. Lista începe chiar cu gafele de la derby-ul pierdut contra Craiovei.

"Privite izolat, cele două momente din ultimul meci, CFR Cluj – Universitatea Craiova, în care considerăm că se impunea acordarea loviturii de la 11 m pentru echipa noastră (min. 42, la faultul lui Nicușor Bancu asupra lui Alexandru Chipciu; min. 51 – la faultul lui Stephane Acka asupra lui Gabriel Debeliuh), pot genera dezbateri.

Probabil că și noi am fi acceptat argumente pro-decizie, dacă acestea erau cazuri izolate în îndelungata relație profesională între echipa noastră și Ovidiu Hațegan. Numai că evenimentele despre care discutăm se adaugă unui șir lung de decizii defavorabile pe care arbitrul numărul 1 din România le-a luat împotriva echipei CFR Cluj", susţine clubul din Gruia.

Reclamă
Reclamă

Ce i-a reproşat CFR Cluj lui Ovidiu Haţegan

CFR Cluj se plânge că într-un an şi jumătate Ovidiu Haţegan nu a avut nici măcar o decizie care să o favorizeze.

"Ovidiu Hațegan a avut de interpretat 11 faze-cheie (penalty-uri, eliminări) clare în meciurile echipei noastre, în ultimul an și jumătate. De tot atâtea ori deciziile sale au fost îndreptate împotriva CFR și de fiecare dată au fost greșite. NICIODATĂ o decizie greșită nu a fost pro-CFR!

Ovidiu Hațegan a avut de interpretat 6 faze extrem de importante (penalty-uri, eliminări) discutabile în meciurile echipei noastre în ultimul an și jumătate. Și aici, deciziile sale au fost îndreptate împotriva CFR", mai susţine CFR Cluj.

Reclamă

CFR Cluj nu crede într-o conspiraţie şi îl acuză doar pe Haţegan

CFR a precizat că acuzaţiile ei nu vizează niciuna dintre rivale, dar este nemulţimită de pasivitatea CCA.

"După niciunul dintre cele 8 meciuri în care a făcut greșeli majore evidente, Ovidiu Hațegan nu a fost reținut de la delegări.

În perioada menționată, CFR a fost arbitrată de alți peste 20 de „cavaleri ai fluierului”, pentru care am făcut analize similare. La niciunul dintre ei, procentul erorilor majore pro/contra CFR nu a depășit într-un sens sau altul 60%", transmite CFR Cluj.

"'Bisturiul doctorului' are canturi diferite: la CFR 'taie', la adversari 'pansează'! (…) Greșelile lui Hațegan nu au nicio legătură cu adversarii noștri. (…) Tot ce a făcut domnia sa își are resorturile în interiorul său emoțional, pe care nu avem noi competența să-l analizăm", încheie CFR Cluj.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine poate fi eroul României în meciul de baraj cu Turcia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:40 20 mart.

Bologna s-a calificat dramatic în sferturile Europa League, cu Istvan Kovacs la centru! Toate rezultatele

0:06 20 mart.

Thiago Silva a jucat meciul cu numărul 1000 din carieră! Brazilianul a intrat într-un club select. Cine a mai reușit asta

0:00 20 mart.

Andrei Raţiu – Răzvan Marin, duel românesc în sferturile Conference League! Toate rezultatele serii

23:52

Reacţia lui Ştefan Baiaram după Craiova – Dinamo 0-1! Ce a spus despre tensiuni şi eliminarea lui Bancu

23:36

EXCLUSIVMesajul lui Gică Craioveanu pentru Rădoi, după ce antrenorul s-a întors la FCSB, deşi spunea că nu o va face

23:35

Jucătorul de la Dinamo a surprins pe toată lumea după înfrângerea cu Universitatea Craiova: “Putem să câştigăm campionatul”

1 Noua regulă din Champions League va fi folosită în premieră în sferturi! Barcelona e dezavantajată 2 OFICIAL | Lovitură uriaşă pentru Real Madrid: Thibaut Courtois, OUT 3 Decizia luată de Costel Gâlcă pentru duelul CFR Cluj – Rapid, după decesul tatălui lui 4 FotoRonaldinho şi-a pierdut averea de 125 de milioane de euro! Suma infimă pe care i-au găsit-o în cont 5 Accidentare incredibilă în Liverpool – Galatasaray. Jucătorul, scos pe targă și dus la ambulanță 6 Mirel Rădoi a venit cu replica, după ce Gigi Becali a spus despre el că “nu vrea să ia Craiova titlul”
Citește și