Din acest motiv, Balotelli se antrenează acum cu Franciacorta, echipă din liga a patra italiană, în timp ce așteaptă oferte din partea altor cluburi.
Se pare că invitația pentru a se antrena acolo i-ar fi fost făcută de prietenii săi Alessandro Bertazzoli și Eugenio Bianchini.
Atacantul care a ajuns acum la 30 de ani încearcă acum să își găsească o nouă echipă pentru următoarea etapă a carierei sale.
Mario Balotelli, vehiculat la CFR Cluj
Mario Balotelli la CFR Cluj a fost unul dintre scenariile care au stârnit mare vâlvă în România în timpul perioadei de mercato.
Totuși, mișcarea nu s-a concretizat niciodată din cauza salariului mare cerut de atacantul italian. Dan Petrescu a declarat chiar, la acel moment, că nu l-ar vrea pe Balotelli.
"Domnul Varga e patronul, poate să zică ce vrea. Eu știu ce jucători vreau eu. Am 3-4 nume, dar nu pot să spun nimic. Eu nu vreau să iau vreun jucător scump, să stricăm tot vestiarul. Trebuie să avem echilibru. Balotelli…Doamne ferește!, nu, niciodată, în niciun caz", a explicat atunci ”Bursucul”.
- Mario Balotelli este liber de contract
- El a jucat ultima dată la Brescia
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- „Părea că sunt nou-promovați”. Adrian Ilie a „distrus-o” pe FCSB, după egalul cu Sepsi. Marea problemă a roș-albaștrilor
- Jucătorul de la FCSB, făcut praf după egalul cu Sepsi: „Fițe! Îți arde de șmecherii”
- Ce urmează pentru Ștefan Târnovanu, după revenirea în lotul FCSB-ului. Anunțul lui Marius Baciu
- Decizia luată de Leo Messi la câteva zile după înmormântarea tatălui său
- „Negocieri blocate”. Motivul pentru care Denis Drăguș nu a plecat încă de la Trabzonspor. Turcii au dezvăluit totul



































