Închide meniul

Adrian Văsîi a plecat de la naţionala U19 a României. Anunţul făcut de FRF: “Negociază cu o selecţionată din zona arabă!”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 18 august 2022, 13:46

Comentarii

Adrian Văsîi a plecat de la naţionala U19 a României. Adrian Văsîi, selecţionerul naţionalei U19, a refuzat să îşi prelungească înţelegerea cu Federaţia Română de fotbal. Conform unui comunicat de presă remis de FRF, Văsîi ar avea o ofertă din zona arabă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Adrian Văsîi a plecat de la conducerea naţionalei U19 a României. Văsîi a refuzat să îşi prelungească înţelegerea cu FRF.

Adrian Văsîi a plecat de la naţionala U19 a României

Federația Română de Fotbal i-a propus prelungirea colaborării, dar acesta a anunțat că își dorește o experiență în străinătate, aflându-se în negocieri pentru a prelua o selecționată din zona arabă.

În vârstă de 57 de ani, Adrian Văsîi a pregătit generația de jucători născuți în anul 2003 timp de aproape 5 ani, reușind în premieră o calificare la un turneu final de Campionat European U19. Aceasta a fost a doua prezență a tricolorilor la EURO, la acest nivel de vârstă, după cea din 2011, când România a participat din postura de țară gazdă.

Federația Română de Fotbal îi mulțumește lui Adrian Văsîi pentru activitatea sa la toate loturile echipelor naționale și îi urează mult succes în cariera de antrenor!“, a anunţat frf.ro.

Reclamă
Reclamă

Emil Săndoi este noul antrenor al României U21. Daniel Pancu a fost numit la selecţionata U20

Emil Săndoi este noul antrenor al României U21, poziţie în care a fost numit marţi. De asemene, la selecţionata U20, a fost numit Daniel Pancu. Cei doi au fost prezentaţi oficial într-o conferinţă de presă.

“Va fi o muncă dificilă, pentru că chiar dacă iniţial ne fgândim că un turneu final este peste un na de zile, aproape, acţiunile pe care le vom avea sunt foatre puţine la număr, vor fi doar trei întreruperi cu câte două jocuri amicale.

E o responsabilitate foarte mare pentru mine. Zilele următoare aş vrea să-l sun pe Florin Bratu. El cred că este în măsură să-mi explice o stare de fapt, nu neapărat să-mi dea nişte sfaturi. Începem cu două amicale foarte puternice, cu Spania şi Olanda.

Reclamă

Mi-aş fi dorit ca aceste jocuri să nu fie 1 şi 2, să fie 3 şi 4. Până la urmă asta este situaţia. O să monitorizăm în perioaada următoare toţi jucătorii, o să rămânem n contact permanent cu antrenorii de la cluburi, pentru c ne dorim cu toţi o creştere a jucătorilor şi a fotbalului românesc”, a declarat Emil Săndoi.

Daniel Pancu a afirmat că îşi doreşte să promoveze cât mai mulţi jucători la selecţionata under 21. “Sper să nu le înşel aşteptările şi încrederea celor de la FRF. E o postură care mă onorează şi mă responsabilizează.

Şeful meu” este Emil, după care urmează antrenorul de la U19, eu voi fi nevoit să mă descurc, să le transmit jucătorilor acea stare care cred eu că în unele momente lipseşte şi îmi doresc ca la sfârşitul acestui mandat să promovez cât mai mulţi jucători la naţionala superioară, adică la U21. Am stat mult timp pe bară. Este vina mea, am avut oferte. Am învăţat mult din perioada asta în care am stat acasă”, a spus Pancu.

Săndoi îî succede la echipa de tineret lui Florin Bratu, iar Pancu îi ia locul lui Bogdan Lobonţ.

“Sunt doi antrenori valoroşi, care şi-au demonstrat capacitatea de a gestiona o astfel de situaţie. Amândoi au CV-uri impresionante. Vreau să le mulţumesc lui Florin Bratu şi lui Bogdan Lobonţ pentur activitatea pe care au avut-o la federaţie şi să le urez succes. Nu e vorba de nicio nemulţumire în privinţa activităţii lui Bratu.

Toată activitatea lor este de fapt activitatea de creştere a unor individualităţi care să dea randament la echipa mare. Daniel îşi încheie activitatea de antrenor U 20 în luna martie, după care se va alipi stafului lui Emil Săndoi. Dreptul de renegociere este parcă după Campionatul European. Obiectivul concret este o calificare în semifinale la Campionatul European de tineret”, a declarat şi directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Este Denis Drăguş o pierdere mare pentru România pentru meciul cu Turcia?
Loading ... Loading ...
Citește și:
13:59
“Prinde FCSB play-off-ul?” Laurenţiu Reghecampf a dat răspunsul fără să stea pe gânduri
13:24
Detalii de ultim moment despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: “Va merge în străinătate”
12:48
Ce tatuaj îşi va face Carlos Alcaraz după câştigarea titlului la Australian Open 2026
12:46
NBA All-Star Game 2026. Tot ce trebuie să ştii despre ediţia cu numărul 75 (16 februarie, 00:00, AntenaPLAY)
12:44
Jucătorul s-a răzgândit şi vrea să se transfere la FCSB: “O să-l sun pe Gigi Becali”
12:16
Lovitură pentru Real Madrid. Cât lipseşte Jude Bellingham, după accidentarea din meciul cu Rayo Vallecano
1 Românul celebru cu salariu la stat de 36.800 de euro pe lună! “Ce vă mai place să le numărați banii altora” 2 FCSB transferă un atacant brazilian. Vine să se bată cu Bîrligea pentru postul de titular! 3 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Jucătorul dorit de Chivu va juca la Atletico 4 Un club uriaş din Europa îl transferă pe Benzema. Francezul va avea un salariu de 20 de milioane de euro! 5 Ilie Bolojan, decizie în cazul impozitului de 36.000 de euro pe care fundaţia lui Mihai Neşu trebuie să-l plătească 6 Gigi Becali și-a ieșit din minți după FCSB – Csikszereda 1-0: „Facem cerere, să-l scoată”
Citește și