”Boxez cu ziua! Ai nevoie de mine, mă chemi! Am pierdut 208 dar, pe bune, sunt ‘miez’!”

Cătălin Oprișan Publicat: 8 noiembrie 2020, 5:34

Comentarii
”Boxez cu ziua! Ai nevoie de mine, mă chemi! Am pierdut 208 dar, pe bune, sunt miez!”

Kevin McCauley s-a apucat târziu de box, pe la 28 de ani, dar a ”recuperat” pe parcurs

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Ştiu ce crede lumea despre mine, că-s nebun, dar jur că boxul mă încântă! {i acum simt așa, o furnicătură în suflet, când urc în ring. Chestia asta nu se compară cu nimic pe lume”, spune el.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Să o luăm ușor. De box profesionist s-a apucat pe 16 mai 2008. Cum naiba să nu țină minte ziua asta? Lucra în construcții, făcea acoperișuri. ”Am cochetat cu judo-ul, pot spune la un nivel decent, pe când eram copil. Am continuat, dar, la un moment dat, m-am accidentat. M-am luat de băutură și de femei, am descoperit berea, am abandonat tot!”. 20 de ani s-a cocoțat pe case. ”Apoi mi-am dat seama că pot câștiga bani mai ușor, dacă lupt. Am zis că trebuie să încerc!

Nici tatăl n-a avut încredere în el!

A pierdut primul meci, apoi au urmat două victorii. Succesele astea timide l-au făcut pe McCauley să creadă că e ceva de capul lui, că nu e chiar un novice într-ale boxului. Acum are 54 de înfrângeri consecutive… Nu poate spune dacă e plăcere. Sportul acesta este meseria sa. ”Boxez cu ziua. Ai nevoie de mine, mă chemi! Niciodată nu-s ocupat”, spune el. A adunat 230 de lupte, pentru că distanța dintre meciuri nu era mai mare de 20 de zile.

Am plecat la drum la 28 de ani, când toată lumea mi-a spus că e prea târziu să mă apuc de acest sport. Că e prea târziu pentru orice sport!!! Inclusiv tatăl meu. Dar, după 230 de dispute, cred că mi-am câștigat respectul în aceasă disciplină”, adaugă Kevin, boxeurul de la ”semimijlocie”. Acesta e modul său de viață, așa trăiește el. Așteaptă un telefon, pac, confirmă, suie în ring. Bursa lui? Cere de la 400 de lire streline, prețul de pornire, ajunge și la 1.000.

Reclamă
Reclamă

Dacă am ales calea banului? Da! Adevărat! Am știut dintotdeauna că nu voi deveni campion mondial și niciodată nu am avut nevoie de o medalie. Sunt doar cineva care merge să se bată cu oricine, desigur, dacă există și bani la mjloc”, este el sincer. 

Kevin a pus ceva deoparte și și-a construit propria sală. A studiat Criminologia la Universitatea din Wolverhampton. ”De ce m-am apucat de studii? Soția mi-a spus că sunt doar un gras care bate lumea și că nmai asta știu. I-am spus: <<Lasă că vezi tu!>>”.

Când îl întrebi dacă nu-l dor atâtea înfrângeri, zâmbește: ”Tată, ce-i drept, m-au trimis de trei sau patru ori la podea, în lumea viselor, dar așa e aici, nu? Sunt unul dintre cei mai buni zilieri din sportul acesta”, trage concluzia Kevin McCauley. Înainte să de desparți de el, îl întrebi dacă regretă ceva. ”Da, că nu m-a apucat mai devreme de box!”.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ar fi meritat Istvan Kovacs să arbitreze şi în fazele superioare ale Campionatului Mondial 2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
14:05

Uluitor! Cum s-a decis ca suspendarea lui Folarin Balogun să fie ridicată? Un singur om a decis soarta cazului

14:02

“Done deal!”. Manchester United plătește 41.000.000 de euro pentru starul din Premier League

13:45

FCSB a decis! Unde joacă roș-albaștrii meciul din prima etapă contra lui FC Argeș

13:29

“Nu-l suport pe Messi! A fost protejat foarte mult”. Fostul antrenor de la Dinamo, atac devastator la starul Argentinei

13:27

Programul Marelui Premiu al Belgiei. Cursa e duminică, în direct pe Antena 1 și AntenaPLAY (16:00)

12:41

“Gigantul adormit” care îl vrea pe Pep Guardiola. Obstacolul din calea revenirii pe banca tehnică

1 FIFA a făcut anunțul! Cine arbitrează semifinala Franța – Spania și ce se întâmplă cu Istvan Kovacs 2 FotoGabi Mureşan a fost înmormântat. Imagini impresionante, cine şi-a făcut apariţia 3 Dan Șucu nu mai investește la Rapid! Decizie radicală luată de patronul formației giuleștene 4 Comunicatul FIFA după controversa uriaşă de la Norvegia – Anglia 1-2 5 „Așa, și?” Jude Bellingham, reacție sfidătoare după ce Thomas Tuchel a făcut praf naționala Angliei 6 Fanii Realului nu știu ce să mai creadă! Decizia luată astăzi de Vinicius
Citește și